Primarul Robu n-a intinat nobilele idealuri ale socialismului

Habar n-am de ce primarul Nicolae Robu nu profită de organizarea alegerilor prezidențiale și nu cheamă cetățeanul timișorean la referendumuri pe probleme locale. Cred că este legal, în ciuda unei dispute constituționale care a avut loc între Parlament și CCR în urmă cu vreo șase ani, pe când Băsescu întreba românul dacă vrea unicameral și 300 de aleși maximum în Legislativul României. Cândva, edilul Nicolae Robu chiar avea câteva întrebări de pus poporului timișorean. De exemplu, când ar fi să se aleagă Ponta sau Iohannis la Cotroceni, Robu ar putea să întrebe dacă cetățeanul cu drept de vot vrea transport în comun RATT gratuit pentru toate categoriile de populație. Că așa voia la un moment dat. Sau poate că timișoreanul dorește, iar primarul nu știe, majorarea tarifelor pentru călătoria cu tramvaiul, autobuzul sau troleu, așa cum se pregătește astăzi regia să o facă.

Dar stați așa, municipalitatea ar putea afla dacă respondenții ar prefera ca guvernul României să facă sau să nu facă centură de ocolire orașului nostru. Și dacă DA, atunci din care să fie? De sud sau de sud-est? Și tot așa, până epuizăm temele de campanie de acum doi ani, cu pasajele refăcute din bani de la Ponta, dacă mai vrem sau nu mai vrem asta, căci în 2012 așa ni s-a spus. Vreți sală polivalentă de 15.000 de locuri pe scaune de plastic sau de lemn? Vreți stadion de 45.000 de locuri sau de 39.500? Dar un nou racord la autostradă? Aaaaaa, deci vreți, OK, atunci votați parlamentarii USL mânați în luptă de competenții Ponta și Antonescu! Așa ni s-a spus acum doi ani chiar de către primarul Nicolae Robu, iar timișoreanul și toată țara au răspuns ca la referendum: DA, vrem ca PSD și PNL să ne facă de toate, cu perversiuni cu tot.

Nu m-am putut abține să nu-i amintesc edilului liberal cât de vârtos a contribuit dumnealui la colapsul investițional pe rețeta Guvernul Ponta – Primăria Timișoara, iar acum bombardează lumea pe Facebook cu promisiunile neonorate ale foștilor săi parteneri de orgie politică. Revin însă la scumpirea biletelor RATT la nici un an de la propunerea municipalității de a lăsa poporul gratuit în mijloacele de transport în comun. Moca și pentru cei care până acum cumpărau bilete sau abonamente, după ce moca merge deja jumătate de Timișoară, parte din Mehedinți, Caraș-Severin, Gorj, prin reprezentanții lor în campusurile universitare. Tot moca și elevii, pensionarii, revoluționari, diverse categorii sociale cu care edilii și-au făcut obraz fin înainte de alegeri.

Nu sună ca naiba să anunți majorarea prețurilor la biletele și abonamentele RATT, când tu îți propuneai să le scazi la zero, dar numai cu consultarea populației, ca nu cumva să ai o surpriză? Nu, nu sunt adeptul gratuităților aruncate în stânga și-n dreapta. În primul rând, pentru că tot ce e gratis va fi tratat de consumator cu o și mai mare iresponsabilitate. Dar nu pot să nu observ că subiectul costurilor serviciilor RATT pentru cea mai mare parte a populației Timișoarei scoate în față aceeași preocupare socialistă a primarului Robu, ca și cea a fostului edil Gheorghe Ciuhandu. Dacă vreți, la fel cum face Ponta și alte guverne înainte, să iei mai mult de la cel disciplinat fiscal, cel ce plătește c-așa zice la lege, și să lași rău platnicul să-și conserve metehnele. Exact cum face astăzi darnicul Guvern Ponta, condus de un amator, și Ministerul Finanțelor Publice, condus de o absolventă de Harvard.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Sasa a spus: (octombrie 8th, 2014 at 14:30 )

Daca dand gratis transport in comun la toata lumea scade traficul de masini din oras cu 20%, atunci masura e una dintre cele mai liberale posibile.

@Sasa a spus: (octombrie 8th, 2014 at 15:10 )

Baiatule, ce spui tu e vecin cu nesimtirea si prostia. Mai studiaza putin si vezi ce inseamna masuri liberale. Mi se face greata cand ma gandesc ca mai sunt bolovani ca tine care se mai si dau mari liberali. Mergeti la PSD, acolo portile sunt larg deschise, nu mai injectati partidul cu comportament si actiuni social democrate.

alingorscovoz a spus: (octombrie 8th, 2014 at 21:12 )

va rog sa introduceti pe lista de revendicari si autostrada Timisoara -Belgrad (sau macar drum expres) ..nu de alta dar vreau sa ajung mai repede atunci cand merg in concediu in Grecia …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.