Nationalistii Autonomi platesc tigancile sterilizate!

O grupare naționalistă din Timișoara vrea să reducă numărul etnicilor romi din vestul țării. Pentru asta, a luat o decizie surprinzătoare: oferă premii în bani familiilor care nu mai fac copii!

Naționaliștii Autonomi Timișoara intenționează să dea 300 de lei fiecărei femei de etnie romă care dovedește cu un act medical că a fost sterilizată în 2013.

„Oferim o recompensă de 300 de lei fiecărei femei țigănci, din zona Banatului, ce poate prezenta un act medical care să dovedească că s-a supus voluntar unei operații de sterilizare în anul 2013.Dacă nu-și pot educa progeniturile pentru a nu mai fi o povară a societății românești, noi le oferim GARANTAT 300 de lei pentru operația de sterilizare voluntară efectuată în anul 2013”, se precizează pe site-ul grupării.

Oferta este cât se poate de serioasă, iar cele interesate sunt așteptate să ia legătura prin e-mail cu Naționaliștii Autonomi. Naționaliștii Autonomi sunt o grupare radical-politică a tineretului, printre ale cărei obiective se numără „rezolvarea urgentă a problemei țigănești”, dar și „conservarea genotipului rasial, a patrimoniului genetic moștenit de la strămoșii noștri, ca parte integrantă a identității noastre”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

BiJaz a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 12:34 )

Bravo! buna initiativa.

Scufita Rosie a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 14:54 )

Deacord cu conditia sa-i sterilizele si pe aia e la noua dreapta!

dragos a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 15:17 )

Dar pe tiganca de mata si de soru-ta cand le sterilizam?

violeta a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 15:12 )

ar trebui facut la fel si cu oltenii 🙂

Tibi a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 15:16 )

Foarte tare! Singura sansa sa scapam de ei. Altfel nu avem nici o sansa ca astia se inmultesc ca iepurii.

violeta a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 15:24 )

la fel ar trebui facut si cu oltenii…

daniela a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 22:44 )

sa ia legatura prin email? hai ca ati zis-o :)) pai astia stiu sa citeasca si sa scrie?!? iar pt 300 lei sa se sterilizeze?! dar voi vedeti ce scrieti/auziti ce spuneti? pai cu un puradel in Germania la cersit fac mai mult de 300 lei pe zi, daramite cu o turma de puradei… n-o sa mearga, stati linistiti si ganditi-va la altceva.

JANEL a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 11:21 )

FOARTE BINE .. s a ii sterilizee pe toti

Darius a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 12:03 )

daniela,

Cineva poate face o mică afacere din asta. Organizează un cârd de pirande, le duce la sterilizat și merge să își ia banul. Fii sigură că oferta a fost gândită bine înainte de a fi lansată. Banii sunt făcuți imediat, nu așteaptă să se nască puradelul, să mai crească puțin etc 🙂
Oferta e bineînțeles, pt cei care rămân. Dacă pleacă problema e a altora… Țiganii din Jermanica nu sunt problema noastră.

Romulus Dobrescu a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 12:06 )

O intiiativa foarte rusinoasa.

IN SFARSIT o veste buna a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 13:14 )

SOCANT este incorect, Titlul IN SFARSIT ar fi ideal…Pur si simplu nu se mai poate cu aceasta etnie, trebuiesc luate masuri urgente…
Initiativa e mai mult decat geniala…FELICITARII!!

Adinutza a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 13:47 )

Propun intai infiintarea unor adaposturi pentru membrii oraganizatiei care a facut propunerea (considerand ca organizatia a facut propunerea…) atent supravegheate de niste medici pshiatrii si tratarea lor corespunzatoare. Tratamentul ar trebui sa includa si filme si carti despre holocaust.
Apropos, face parte din programul prin care dorim sa devenim capitala europeana a culturii?

Timisorean a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 13:48 )

Si iata ca din nou niste dobitoci, in speta aceasta organizatie a lu’ peste de care n-am auzit, ne-au facut orasul de rusine, de data asta in intreaga Europa.
Timisoara a fost intotdeauna orasul in care toate etniile au trait in pace si armonie, sa nu uitam asta!
Vreti sa rezolvati problema rromilor/tiganilor care fura/cersesc/iau ajutoare ilegal? Inaspriti legile sau macar aplicati legile actuale! E o problema a justitiei nu a natalitatii.

marian a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 16:01 )

mai bine i-am impusca si scapam de ei repede ca asa cu sterilizatu nu mai apuca generatia noastra sa se bucure de liniste

Evil1 a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 19:14 )

Mi s-ar parea mult mai practic daca ar milita pentru interzicerea alocatiei la al 4-lea nascut. Si hai sa fim seriosi… Ce tiganca o sa dea 3000 de Euro pe legarea de trompe ca sa primeasca 300 RON de la astia? E o sarada, menita sa impresioneze „enoriasii”, sau sa atraga oameni in partid, nicidecum ca sa rezolve problemele natalitii minoritatilor.

Catalin a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 19:30 )

Nicolae Iorga a zis ca singura lor virtute este lenevia si furatul.Ia ghiciti,eu ca roman subscriu acestei initiative?

Andrada a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 23:41 )

Buna ziua. Ma numesc Andrada, am 35 de ani. Am studii superioare, locuiesc in Bucuresti, dar provin din zona Banatului. Lucrez in media, castig 2000 de euro pe luna, am o functie de conducere. Sunt blonda, am tenul alb, n-am copii, inca nu sunt casatorita. Sunt tiganca. Unde sa ma prezint sa ridic cei 300 lei? E o intrebare serioasa. Am de gand sa ma sterilizez. Sa nu duc mai departe specia mea spurcata si urat mirositoare. Dar am si eu niste conditii. O sa fac asta dupa ce: toti romanii o sa invete sa scrie corect in limba romana, inchisorile o sa fie pline doar cu tigani, interlopii o sa fie doar tigani, toti copiii abandonati din spitale o sa fie doar tigani, toti cersatorii o sa fie doar tigani, toti hotii o sa fie doar tigani, cand cei care put a jeg si transpiratie o sa fie doar tiganii, cand doar tiganii o sa mai asculte imputitele de manele, cand doar tiganii o sa stea ca niste paraziti acasa pe banii platiti de stat. Adica de mine. Pentru ca pentru cei 2000 de euro platesc foarte mult ca sa stea acasa niste putori de toate etniile. Deci, de unde imi ridic banii? Si mai ales…cand? Oare comentariul meu o sa apara sau o sa fie ” ascuns deoarece a fost cotat ca fiind slab de ceilalti utilizatori”:))) Ma bucur ca se mai stie de Nicolae Iorga. Poate il stiti si pe Kogaliniceanu. E la fel de mare ca Iorga. Iertare, gresesc. Kogalinceanu nu e mare, el e doar un tigan oarecare…
Trebuia si ma-sa sterilizata.

adi a spus: (ianuarie 10th, 2013 at 02:16 )

ba sunt roman…si statistic sunt mai multi romani care fura si omoara decati tigani ! … astia is niste nazisti cretini .

Romanu a spus: (ianuarie 10th, 2013 at 19:26 )

O initiativa nu chiar…………….
Dar se poate face o lege ca in tarile asiatice unde se platesc niste taxe pentru a puta avea al 2-lea si al 3-lea copil si nu mai primesc alocatii si ajutoare.
Oricum la noi nu se va face nimic.
Bafta

@Andrada a spus: (ianuarie 10th, 2013 at 19:53 )

cred ca faceti o confuzie. si inca una mare cand lasati de inteles ca mihail kogalniceanu s-ar tragea dintr-o familie de tigani. nu ca ar fi rusine, doamne fereste. dar daca tot aveti pretentii de marfe invatata si le dati romanilor lectii gramaticale, istorice sau geografice, ar trebui sa stiti ca personajul respectiv nu are nicio legatura cu etnia din care va trageti. poate ca ati vrut sa precizati altceva, si anume ca mihail kogalniceanu a avut un rol foarte important in promovarea si implementarea ideilor legate de dezrobirea tiganilor. prin postarea dumneavoastra nu faceti decat sa jigniti la randuva, ceea ce va descalifica total. nu sunteti cu nimic mai buna decat romanii care injura tiganii.

Nationalist Canadian a spus: (ianuarie 11th, 2013 at 23:08 )

Asa, Andrada, si care este mesajul tau, de fapt ?
Dincolo de revolta semi-intelectuala de care dai dovada, nu vad nici un argument solid prin care ai putea sa ma convingi de contrariul faptului ca:
a) majoritatea puscariilor sunt pline de tigani. ‘’Slang-ul’’ limbii romane este imapanat pana la refuz cu cuvinte imprumutate din tiganeste, marea majoritate transmise de catre infractorii tigani romanilor din puscarii.
b) in mod traditional etnia tiganeasca este inclinata spre nemunca, furt, ocolirea legilor si castiguri rapide , prin tot felul de metode a caror moralitate si legalitate este indoielnica.
c) tot in mod traditional tiganii au o inclinare spre megalomanie, afisarea fara nici un fel de retinere a unor bunuri insusite pe cai ilegale, etc ( citeste palate si turnulete)
d) purcentajul de persoane in varsta apte de munca care nu au un loc de munca stabil si legal ( as fi zis someri, dar e total inapropriat) in etnia tiganeasca vis-à-vis de romani este net in defavoarea tiganilor.
Deci, te rog, nu incerca sa imi spui ca tiganii sunt niste oropsiti ca nu ajungi departe cu teza asta…
Stii ?…cu o …Andrada ….nu se face primavara.

Gabriel a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 13:21 )

Salvarea tiganilor e in America!

Mirela a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 15:19 )

este o initiativa absolut dezgustatoare si care instiga la ura fata de romi si de femei. ar trebui sa ne gandim la solutii precum educatie si incluziune sociala. oamenii nu ar trebui judecati dupa etnie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai

Realizarea pasajului Solventul, la pachet cu construirea unui nou pod peste Bega și amenajarea unei noi linii de tramvai spre Gara de Nord vor transforma capătul străzii Gării într-un nou hub de transport, unde se vor întâlni trei linii de tramvai. În urmă cu câteva zile, Primăria Timișoara a depus cereri de finanțare cu fonduri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Etapa perfectă pentru Politehnica: victorie clară în derby și calificare în play-off. Programul ultimei etape

Politehnica a avut parte de o rundă excepțională. Și-a umilit rivala din Ghiroda în meci direct, a urcat pe primul loc, celelalte fruntașe s-au încurcat și trupa viola este prima din C9 care s-a calificat în play-off. Etapa a 18-a va decide și celelalte 3 echipe care merg în Top 4, iar patru formații vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapa perfectă pentru Politehnica: victorie clară în derby și calificare în play-off. Programul ultimei etape
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 19 – 23 martie e programată o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment organizat de CCIA Timiș de peste 30 de ani. Acesta revine în atenția publicului cu prima ediție de primăvară a anului. Peste 50 de firme din întreaga țară, producători și comercianți, expun o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Biroul Electoral Central a respins, în această seară, candidatura lui Călin Georgescu la preşedinţia României. Candidatura a fost respinsă cu 10 voturi pentru și patru împotrivă, atât pentru condiții de formă, cât și pe fond. Călin Georgescu şi-a depus candidatura vineri, 7 martie, ulterior apărând peste 1.000 de contestaţii la adresa sa. Candidatul pro-rus poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă. Susţinătorii candidatului pro-rus au rupt gardurile din faţa sediului BEC
Noapte „grea” pentru un timișorean, care și-a riscat viitorul după ce a urcat la volan deși era drogat și nu avea permis. A încercat să scape de polițiști, dar fuga a avut picioare scurte. Azi-noapte, în jurul orei 00:35, polițiștii Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr fără minte: drogat la volan și fără permis a fugit de oamenii legii. Va răspunde „penal”
Realizarea pasajului Solventul, la pachet cu construirea unui nou pod peste Bega și amenajarea unei noi linii de tramvai spre Gara de Nord vor transforma capătul străzii Gării într-un nou hub de transport, unde se vor întâlni trei linii de tramvai. În urmă cu câteva zile, Primăria Timișoara a depus cereri de finanțare cu fonduri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai
În perioada 19 – 23 martie e programată o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment organizat de CCIA Timiș de peste 30 de ani. Acesta revine în atenția publicului cu prima ediție de primăvară a anului. Peste 50 de firme din întreaga țară, producători și comercianți, expun o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare
Brașovul a fost coșmarul Lugojului în acest campionat. A câștigat partidele din sezonul regulat, iar acum s-a impus la limită și în play-off, 2-1, acolo unde bănățencele puteau mai mult, dar unde au pierdut doar pe mâna lor. Corona Brașov a reușit o premieră. Accederea pentru prima dată în semifinalele Diviziei A1. Au fost însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eșec dureros cu Brașovul și Lugojul mai luptă acum doar pentru locul 5, „european”
Timișorenii nu s-au înghesuit la cuplajul propus de clubul CSM. Nu au fost nici măcar 400 de oameni la meciul handbaliștilor, iar la baschet, tot pe acolo. Handbaliștii de la SCM Poli au dezamăgit din nou și au suferit o nouă înfrângere la un gol diferență. Ei au fost învinși acasă, de CSM București, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv cu puțini fani și rezultate diferite: handbaliștii, învinși din nou, baschetbaliștii – victorie de pus în ramă
Atunci când pasiunea pentru mâncarea tradițională se îmbină cu plăcerea creșterii animalelor, rezultă produse autentice, de o calitate superioară, ce ne bucură papilele gustative. Alin Neamțu, fermier bănățean și Președinte al Comisiei de Verificare a Produselor 100% Originale din cadrul Asociației Crescătorilor de Rase Tradiționale Bazna și Mangalița, și-a transformat pasiunea pentru creșterea porcilor Mangalița...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mangalița – Gustul autentic din Banat, o delicatesă premium
Politehnica Timișoara este în mare formă, iar „grădinița” lui Cristi Gălan face minuni și spectacol. Astăzi, alb-violeții au dat de pământ cu coșmarul lor din ultimul sezon, CSC Ghiroda. A fost 5-0 într-un meci în care trupa vizitatoare, mult mai experimentată, nu a avut nicio șansă. Într-o atmosferă de mare derby cu spectatori peste medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi cu soare și cu Politehnica strălucitoare! Victorie la scor contra Ghirodei/FOTO
Top