Cele mai frumoase și mai neobișnuite accesorii, obiecte de décor și haine, create de membrii comunității handmade din Timișoara, vă așteaptă peste câteva zile, în același loc: la Porto Arte. Aici are loc o nouă ediție a Vintage Bazaar, cel mai cunoscut târg al creatorilor din zona de vest a țării.
E un nou eveniment marca #ArtisansTM, unde veți găsi, la fel ca la fiecare ediție de până acum, obiecte de artă, design și decor, accesorii lucrate manual și haine create de designeri vestimentari. „Artisans Bazaar pune accent pe artizanii deosebiţi pe care îi promovăm sub o denumire care îi caracterizează cel mai bine. Sunt pregătiți să revină cu noile colecții şi creaţii la prima ediție de anul acesta”, spun fetele de la Noi Re-Creăm, organizatoarele evenimentului. Nu va lipsi Roata Norocului, unde, pe lângă premiile puse la bătaie de artizanii prezenți la târg, puteți câștiga cărți oferite de Librăria La Două Bufnițe și bilete la spectacolele Teatrului Național. Vor avea loc și două ateliere, de pictură pe basorelief, respectiv Ikebana, organizate de Noua Acropolă, iar Teatrul Portabil vă așteaptă duminică, de la ora 17, la un show de improvizație folclorică în context urban. Artisans Bazaar este deschis în zilele de 18 și 19 februarie, între orele 10 și 20, la Porto Arte, iar biletul de intrare costă 5 lei.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
- S-a făcut dreptate! Doi demnitari din Timișoara au aflat că vor lua leafa fără să muncească
- O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
- Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara
- Primăria Moșnița Nouă inaugurează, sâmbătă, noua bază sportivă de la Urseni
- Mijloacele de transport în comun pot fi văzute acum ”live”. Călătorii vor ști în cât timp ajung în stații!/FOTO
- Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
- Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
Administratie
Primăria Timișoara prelungește termenul de selecție pentru bugetarea participativă
15 mai 2024
de: Marcel Hoster
Primăria Timișoara a decis să extindă termenul de înscriere în cadrul comisie care va monitoriza desfășurarea ediției cu numărul 3 a campaniei de bugetare participativă, noua dată limită fiind 20 mai 2024, ora 22:00. Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai largă în cadrul comisiei, motivează municipalitatea decizia. Comisia de Buget Participativ monitorizează desfășurarea campaniei...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Politica
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
15 mai 2024
de: Marcel Hoster
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sport
Timişoreanul Flavius Biea și Ronald Gavril, cu centurile „pe masă” la Craiova
16 mai 2024
de: Daniel Neacșu
Flavius Biea, cel de al cincilea român campion mondial la box profesionist după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu, va lupta pentru Centura WBC Continental în Gala Boxing Fighting Championship 5, pe 17 mai, la Craiova, împotriva lui Jonathan Jose Eniz. Cel poreclit El Potro este argentinian, are 29 de ani, și...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Social
Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
15 mai 2024
de: Daniel Neacșu
Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Timp liber și cultură
Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, vom avea o nouă ediție a Cursei Rățuștelor pe Bega
Descoperă oferte avantajoase la biletele de avion cu eSky.ro
Sejur de şapte zile în insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara
Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice poate fi admirată în Iulius Town
La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Ad Libitum va face spectacol sâmbătă în Sala Capitol din Timişoara
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Balul Conacului Mocioni, la Muzeul de Artă. Partea culturală a proiectului a fost un real succes
Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Noi comori la Muzeul Naţional al Banatului: fosile de mamut
Economic
Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara
15 mai 2024
de: Marcel Hoster
Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
Universitatea de Vest Timișoara va oferi un masterat în domeniul tineretului
Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
Universitatea Politehnica Timișoara are cea mai modernă Facultate de Chimie din România
Centrul Școlar „Dumitru Ciumăgeanu” primește 47 de milioane de lei şi va avea o clădire cu consum energetic zero
UVT va reabilita energetic și va oferi locuri de cazare mai bune pentru studenți, în urma unui proiect de 5,2 milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara are aprobate două noi proiecte, cu finanțare din PNRR, în valoare de 12,5 milioane de euro
Știri de ultima oră
Timişoreanul Flavius Biea și Ronald Gavril, cu centurile „pe masă” la Craiova
16 mai 2024
de Daniel Neacșu
Flavius Biea, cel de al cincilea român campion mondial la box profesionist după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu, va lupta pentru Centura WBC Continental în Gala Boxing Fighting Championship 5, pe 17 mai, la Craiova, împotriva lui Jonathan Jose Eniz. Cel poreclit El Potro este argentinian, are 29 de ani, și...
Citeşte tot articolul
Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize
16 mai 2024
de Daniel Neacșu
Primăvara este aproape gata, iar dacă simți că nu te-ai bucurat suficient de mult de flori și momentele pline de culoare pe care anotimpul renașterii le aduce, te așteptăm în Iulius Town. În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall – Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje...
Citeşte tot articolul
Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, vom avea o nouă ediție a Cursei Rățuștelor pe Bega
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Mult apreciata și gustata Cursă a Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect realizat de Rotaract Club Timișoara, se întoarce chiar de Ziua Internațională a Copilului. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de a XV-a ediție, iar fondurile adunate vor fi folosite într-un scop nobil, pentru achiziționarea unui echipament medical performant. Cursa este...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara prelungește termenul de selecție pentru bugetarea participativă
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara a decis să extindă termenul de înscriere în cadrul comisie care va monitoriza desfășurarea ediției cu numărul 3 a campaniei de bugetare participativă, noua dată limită fiind 20 mai 2024, ora 22:00. Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai largă în cadrul comisiei, motivează municipalitatea decizia. Comisia de Buget Participativ monitorizează desfășurarea campaniei...
Citeşte tot articolul
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul
Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul
Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara, premieră de succes a CCIAT/FOTO
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub motto-ul „Să conectăm Europa prin afaceri sustenabile”, forumul a vizat cu prioritate stimularea și...
Citeşte tot articolul
Mijloacele de transport în comun pot fi văzute acum ”live”. Călătorii vor ști în cât timp ajung în stații!/FOTO
15 mai 2024
de Marcel Hoster
Teoretic, acum utilizatorii transportului în comun din Timișoara vor putea vedea în timp real locul unde se află tramvaiul sau autobuzul pe care îl așteaptă și cât va face până în stația de tramvai. Primăria Timișoara, STPT și SMTT au lansat sistemul integrat cu GPS, aplicație și Open Data, care ajută călătorii să afle în...
Citeşte tot articolul
O noapte de poveste în care va fi implicată şi realitatea virtuală. Asta pregăteşte UPT de Noaptea Europeană a Muzeelor 2024. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara organizează sâmbătă, 18 mai 2024, cea de-a 20 ediție a evenimentului Noaptea Europeană a...
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook