Arhiva pentru eticheta: copii

răzvan nedelcu

Patronul Ingerilor Galbeni, urmarit penal pentru… pornografie infantila

Patronul Ingerilor Galbeni, urmarit penal pentru… pornografie infantila

A terorizat și sechestrat zeci sau chiar sute de timișoreni împreună cu gealații de la celebra sa firmă Îngerii Galbeni, dar nu a pățit absolut nimic. În schimb, procurorii l-au prins pentru mai multe fapte cu conotații sexuale. Este vorba de Răzvan Nedelcu, zis și „Calu’”, cunoscutul patron al „îngerilor”.

Copil in Europa – 10 zile de teatru cu si pentru copii si tineri, la Timisoara

Zece zile cu și despre teatru! De asta vor avea parte copiii și tinerii care vor trece pe la cea de-a noua ediție a „Copil în Europa – Festivalul Național de Teatru pentru Copii și Tineri”. Evenimentul are un program bogat, urmând să se desfășoare atât în săli de spectacol, cât și în aer liber.

Bataia nu e rupta din rai! Zeci de copii din Timis, scosi din familiile care ii abuzau

Aproape 50 de copii din Timiș au fost scoși din familiile naturale în primele cinci luni ale acestui an. Asta, după ce s-a constatat că ei sunt victime ale violenței celor care ar trebui să aibă grijă de ei. Dacă știți și alte cazuri, sunați de îndată la Telefonul Copilului, pentru ca micuții să nu aibă de suferit.

Reguli noi la Filarmonica Banatul: copiii nu mai au voie la concerte decat in conditii speciale

Filarmonica Banatul va funcționa, de acum încolo, după reguli mult mai stricte pe care trebuie să le respecte publicul. Totul, pentru ca spectacolele să se desfășoare în condiții cât mai bune, iar plătitorii de bilete să fie deranjați cât mai puțin. Copiii foarte mici nu vor mai putea veni la concerte, iar telefoanele mobile vor fi interzise.

Cainii utilitari de la Rescue TM, cel mai frumos cadou de 1 Iunie pentru copiii de la Lenau / FOTO

Zeci de copii încântați și trei câini incredibili de liniștiți, într-o zarvă uriașă: aceasta a fost atmosfera, miercuri, în curtea de la „Lenau mic”. Cei de la Rescue TM – Asociația Salvatorilor Voluntari Timiș au venit să le arate celor mici ce poate face un patruped… civilizat. S-a lăsat cu mângâieri și joacă. În spate e însă multă muncă, dar și multă prietenie.

Teatrul Merlin, inca doua premii pentru „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” / FOTO

Unul dintre cele mai frumoase spectacole din ultimii ani de la Teatrul „Merlin” a fost premiat la Galați. Basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” a făcut senzație la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver”, de unde s-a întors acasă cu două distincții.

Fa o fapta buna! Doneaza pentru hidroterapie si ajuti sute de copilasi

Hidroterapia s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru micuții cu nevoi speciale. Astfel, 200 de copii din Timiș vor beneficia săptămânal de ședințe gratuite de hidroterapie oferite de Școala Mamei Junior. Pentru ca totul să decurgă ca pe roate sunt necesare însă diferite materiale specifice acestui tip de terapie, așa că sunteți sunt rugați să dați o mână de ajutor la cumpărarea lor.

curs

Cu un penar si o carte poti schimba o viata! Ajuta copiii din Timis sa mearga la scoala

Penare, cărți, ghiozdane sau cărți. Toate par lucruri obișnuite pentru un elev, dar în jur de 400.000 de copii din România nu beneficiază de astfel de lucruri, motiv pentru care mulți dintre ei nu sunt încadrați în sistemul educațional. Organizația Salvați Copiii încearcă să schimbe acest lucru, dar e nevoie de ajutorul timișorenilor. Implică-te și tu!

1 milion de monede pentru un spital! Sansa la viata pentru copiii bolnavi de cancer

Sigur aveți, uitate prin buzunare, monede de 1 ban, 5, 10 sau 50 de bani. Le puteți arunca în pușculițe sau… le puteți dona într-un scop nobil. Timișorenii sunt invitați să dea o mână de ajutor la înființarea primului centru independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Se caută… patru tone de monede!

O supa pentru fiecare copil! Birsasteanu vrea ca primaria sa asigure pranzul pentru elevi

Medicul Florică Bîrsășteanu, candidat al PSD la PMT, vrea ca primăria să le asigure elevilor un prânz cald în fiecare zi. Mai mult, meniul trebuie să fie unul corect din punct de vedere… caloric și nutrițional. Cum va pusă în practică o astfel de idee nu se știe

Numarul copiilor abuzati sexual din Timis creste! O fetita a fost agresata chiar de sotul mamei

Tot mai mulți copii din Timiș sunt abuzați sexual. Nu doar că se vede o diferență între anul 2014 și între anul 2015, dar chiar în cele trei luni ale anului curent s-au înregistrat nouă astfel de cazuri. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș încearcă acum să-i ajute pe micuți.

Top