Apar peste noapte, încât sar imediat în ochi, sau, dimpotrivă, imaginea lor e atât de comună încât nici nu le mai observi. Sunt căutate sau blamate, oamenii le ignoră sau le caută în mod special. Este vorba de magazinele second hand, unde oferta este extrem de generoasa.
Aparent, dacă ţinem cont de criza financiară, te gândeşti că aceste magazine sunt, probabil, activităţi de succes în recesiune. De ce cumpără oamenii lucruri de aici se înţelege: pentru că sunt ieftine. Dar ce spun, oare, cei care conduc astfel de afaceri? În încercarea de a găsi un răspuns la această întrebare, o luam la pas pe Calea Martirilor. Câteva sute de metri după linia lui 9, către Giroc, descoperim şapte astfel de magazine. În cartier sunt mult mai multe, parcă ar fi opusul opulenţei din zona de nord a oraşului. Acolo sunt magazinele de firmă şi mall-ul. Aici domnesc magazinele la mâna a doua.
Intrăm în primul care ne iese în cale, dar suntem expediaţi rapid: „Patronu’ nu e, veniţi altă dată”. Următorul la rând, şi pentru asta mergem vreo trei metri. Coborâm într-un garaj de la parterul unui imobil cu etaj. Spaţiul e ticsit cu haine. Pe umeraşe, câte două rânduri, unul deaspra celuilalt, aruncate de-a valma în cutii de carton aşezate strategic în mijlocul magazinului. „Probabil că aţi avut profit cu criza asta. Fără să mai aibă atâţia bani în portofel, oamenii vă trec pragul mai des, nu?” Răspunsul ne lasă fără replică. „Mi-e ciudă, că toţi spun că le merge, dar mie nu. Nu ştiu unde greşesc. Am fost chiar ieri prin vreo trei magazine din zonă, unde am văzut că oamenii cumpără lucruri şi mai scumpe, şi mai rele ca ale mele. Sunt în afacerea asta din ianuarie, dar mă gândesc foarte serios să renunţ, că nu mai pot”, spune Gabriela Moroşan.
Dacă e prea ieftin, iar nu-i bine
Femeia a renunţat la fostul loc de muncă, din cauza salariului extrem de mic, şi s-a apucat de vândut lucruri la mâna a doua. Nu poate înţelege nici în ruptul capului de ce magazinul ei nu e luat cu asalt. „Dar am văzut cozi la magazinele astea, chiar aici în zonă! Înainte de deschidere stăteau la coadă şi cîte 20 de persoane, de parcă se dădea carne gratis”, îi spunem. „Cozile sunt formate din bişniţarii care vin aici, cumpără lucrurile de firmă, pe care le vând apoi mult mai scump în piaţă”, ne explică femeia. „La marfă e după noroc. Iei sacii de la depozit, din Timişoara, Arad, Hunedoara, dacă-ţi permiţi să mergi până acolo, şi ce e în ei asta vinzi. Sacii sunt şi pe calitate, dar am avut surpriza să descopăr uneori zdrenţe la calitatea I, pentru că nimeni nu-ţi garantează ce iei.” În timpul discuţiei noastre, în garaj mai intră câte o persoană, care se uită pe umeraşe şi prin cutii, dar nimeni n-a cumpărat nimic. „Dacă sunt prea ieftine, iar nu e bine, atunci încep să le caute defecte”, ne mai spune patroana magazinului.
Imaginea contează şi la mâna a doua
Mergem mai departe, deşi am primit o informaţie care ne-a cam descurajat: toate magazinele din zonă sunt deţinute de aceeaşi persoană şi nu prea avem şanse s-o întâlnim, pentru că are vânzătoare angajate, nu stă să-şi vândă marfa. Traversăm strada, spre un alt magazin, aflat la parterul unui bloc. Intrăm, încăpere aerisită, încălzită, cu geam termopan şi gresie pe jos. Hainele sunt aşezate pe umeraşe sau împăturite pe rafturi, fără a fi îngrămădite. „Sunt de cinci ani în afacerea asta şi merge. N-au crescut vânzările în criză. Cine cunoaşte produsele de la second hand cumpără. Vin şi doctoriţe, şi femei de serviciu. Aici găseşti calitate, poţi să le porţi şi cinci ani. Asta nu e valabil şi pentru hainele de la mall, pe alea le porţi trei spălări şi gata”, spune Mihaela I. Suntem întrerupţi de o cumpărătoare, care o roagă pe interlocutoarea noastră să-i pună deoparte, până mâine, o faţă de masă. Vrea să mai cumpere ceva şi acum nu are suficienţi bani la ea. „Lumea intră şi cumpără, află unii de la alţii. Depinde şi ce marfă ai. Contează şi imaginea cu care te afişezi. Dacă pari prea ieftin, oamenii te ocolesc, indiferent cât de bună e marfa”, ne explică femeia. Întrebată dacă rentează, din punct de vedere, financiar, Mihaela I. începe să râdă. „Doar nu credeţi că m-am îmbogăţit! Afacerea asta îţi asigură un salariu de aproximativ 1.000 de lei pe lună, dar eu am trei locuri de muncă. Am două fete pe care trebuie să le cresc. În week-end spăl pahare la un club de lângă stadion şi sunt şi agent pentru o instituţie financiară nebancară. În chestia asta cu second hand trebuie să ştii ce să faci: am grijă de unde iau marfa, o dată pe săptămână, după câteva zile fac reduceri şi ce rămâne mai dau de pomană”, conchide femeia.
Încercăm şi pe la celelalte magazine cu haine la mâna a doua din zonă, dar toate sunt ale aceluiaşi patron, care, desigur, nu poate fi găsit. Păi dacă are lanţ de second hand, chiar rău nu i-o fi, ne gândim, uşuraţi că nu am dat peste jupele încă unei afaceri falimentare.
[nggallery id=34]
Comentarii prin facebook