Doi oameni de adânc rafinament cultural, actorul Florin Călinescu şi Cristi Borcea, directorul echipei de fotbal-spartani, care a şi turnat o scenă vibrantă din remake-ul filmului “300”, şi-au trimis replici furtunoase prin cablu şi eter înainte de meciul Dinamo – Steaua. De fapt, a fost un duel la distanţă între doi directori, Călinescu fiind director la Teatrul Mic, iar Borcea, director la gruparea aia celebră de făcea mare teatru prin fotbalul românesc înainte şi după căderea lui Ceauşescu. Scandalul a pornit de la gura slobodă a actorului timişorean, care afirma cu patos că meciul Dinamo-Steaua, denumit de exaltaţi “Meciul meciurilor” sau “Derby de România”, este, de fapt, “o ruşine” şi că, în definitive, nu facem altceva decât să “tot jelim după baba aia moartă din ’86” şi că “o să sărbătorim performanţa Stelei ca pe Bătălia de la Rovine”. Replica directorului “spartan” a fost pe măsura inteligenţei sale: “Cine este acest Florin Călinescu? A mai apărut pe undeva la televizor?”. Corect, aşa e, domnule Borcea! L-aţi lovit de moarte pe netrebnic! Cine nu apare la televizor nu există. Ar fi culmea ca, mâine-poimâine, să se apuce să vorbească vrute şi nevrute Neagu Djuvara, Nicolae Manolescu sau Andrei Pleşu, care de mult n-au mai apărut pe micul ecran la Horia Ivanovici, Mădălin Ionescu sau Dan Negru. Ba mai mult, Şerban Foarţă nici în Dilema Veche nu mai semnează, ce calitate ar mai avea domnia sa în faţa unor elite precum “Dom’ Profesor” Mircea Rădulescu, Ion Marin “Săpăligă” şi Silviu Ghering “Fanatik”?
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
- Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
- Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
- Hai că se poate! Guru Georgescu are rival la capitolul ipocrizie, dacă nu chiar şi la mai multe: Sorin Grindeanu
- Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
- Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
- Crizanteme de vânzare la Horticultura, începând de la 10 lei bucata
- Horticultura a instalat patru mese de ping-pong în tot atâtea zone ale orașului

Administratie
Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
09 octombrie 2026
de: Vlad Stoian
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
09 octombrie 2026
Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
de: Marcel Hoster

Politica
Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
10 octombrie 2026
de: Alex Nestor
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
10 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
09 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Economic
Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
10 octombrie 2026
de: Vlad Stoian
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
10 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul
Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul
Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul
Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
10 octombrie 2026
de Alex Nestor
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul
Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
10 octombrie 2026
de Vlad Stoian
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
09 octombrie 2026
de Vlad Stoian
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul
Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
09 octombrie 2026
de Vlad Stoian
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul
Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
09 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul






































Comentarii prin facebook