Chiriaşii nu vor să cumpere locuinţele ANL

Doar zece chiriaşi din Timişoara şi-au exprimat dorinţa de a achiziţiona locuinţele ANL. Ministerul Dezvoltării vrea să majoreze semnificativ chiriile, tocmai pentru a-i determina pe oameni să cumpere.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vrea să scape de locuinţele ANL, aşa că le scoate la vânzare. Preţul apartamentelor cu una sau două camere este cuprins între 23.000 şi 49.000 de euro. Pentru chiriaşi, partea proastă este că ministerul vrea să majoreze chiriile, care în prezent sunt şi de 50 lei pe lună. Oficialii vor, astfel, să-i determine pe oameni să cumpere apartamentele.

În Timişoara sunt 280 de chiriaşi ANL. Aceştia pot cumpăra locuinţele, dar numai după minimum un an de închiriere neîntreruptă şi doar dacă guvernul reglementează situaţia juridică a acestor apartamente. Aceasta înseamnă, printre altele, o hotărâre de consiliu local care să treacă imobilele ANL din proprietatea privată a statului în cea a administraţiei locale, finalizarea, de către primăriei, a operaţiunilor cadastrale pentru fiecare apartamente şi organizarea licitaţiei pentru comisia de evaluare care să stabilească preţul. Ultimul pas este aprobarea în plen a regulamentului de vânzare.

Singurele apartamente ANL care pot fi vândute în Timişoara sunt cele terminate în 2003. Este vorba despre 120 de locuinţe, pentru care ministerul a schimbat regimul juridic. Doar 110 chiriaşi îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru cumpărare, dar numai zece dintre ei au depus, la primărie, cereri în acest sens. Pentru cele 80 de apartamente ANL finalizate în 2007, Primăria Timişoara a solicitat deja guvernului schimbarea regimului juridic, pentru a le putea scoate la vânzare. Documentaţia pentru celelalte 80 de locuinţe, predate anul trecut, este în pregătire.

Următorul proiect de construire de locuinţe ANL în Timişoara s-ar putea concretiza cu ajutorul Ministerului Apărării Naţionale. MApN cedează un teren în zona Lidia, pe care pot fi ridicate 1.000 de apartamente, cu singura condiţie ca o treime din aceastea să revină angajaţilor săi. Construirea imobilelor depinde acum de ANL şi de fondurile pe care le primeşte de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Alfonso a spus: (noiembrie 17th, 2010 at 10:23 )

Eu locuiesc intr-un bloc ANL si aproape toti vrem sa le cumparam. Atat doar ca Primaria NU VREA sa le vanda. Suntem plimbati de colo-colo si onor CL Timisoara nu a votat nimic in sensul vinderii apartamentelor. De fiecare daca cand mergem sa intrebam suntem pasati de la un birou la altul si absolut nimeni nu vrea sa ne spuna clar daca si cu cat se vand. eu intreb in fiecare luna la plata chieriei (100 euro ca am peste 35 de ani) si doamnele de acolo nu stiu nimic niciodata! Revizuiti articolul ca nu se bazeaza pe fapte reale.

Tony a spus: (noiembrie 17th, 2010 at 12:20 )

…vedeti cat din acesti bani reprezinta pretul terenului si veti avea o surpriza. primaria tace malc, in realitate a umflat pretul terenului, suficient cat sa-i descurajeze pe chiriasi sa cumpere…

asj a spus: (noiembrie 18th, 2010 at 07:30 )

sunt convins ca in momentul in care primaria va da niste informatii concrete privind vanzarea anl/urilor nr persoanelor care vor face cerere de cumparare va creste considerabil…
… pana atunci asteptam sa/si faca treaba desteptii din primarie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei

Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Sistemul medical timișorean va beneficia, în următoarea perioadă, de trei noi inițiative finanțate prin fonduri europene, are vor ajuta la oferirea, prin intermediul Spitalului Județean Timișoara de servicii mai bune de sănătate pentru pacienți. Cel mai important dintre cele trei proiecte se referă la dezvoltarea secției ATI de la unitatea medicală amintită, este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.