Trei „stranieri” în vizorul BCT

În ciuda parcursului dezamăgitor din această toamnă, BC Timişoara nu renunţă la lupta pentru un obiectiv important în actualul sezon. Gruparea bănăţeană intenţionează să-şi întărească lotul în pauza competiţională din iarnă cu trei „stranieri”. În primul rând, ar fi vorba de revenirea, după doar câteva luni, a sârbului Milos Pesic, care în vară a semnat cu „U” Mobitelco Cluj. De asemenea, în vizorul diriguitorilor grupării de pe Bega se află alţi doi jucători străini, un conducător de joc de la Nurnberg, ce a mai evoluat şi la Benetton Treviso, precum şi un pivot, ce i-ar putea face o concurenţă pe măsură lui Păltinişanu. BC Timişoara ar fi trebuit să joace la mijlocul acestei săptămâni cu Mediaşul, în Liga Europei Centrale, însă „Leii din Banat” s-au retras din această competiţie. În aceste condiţii, bănăţenii au mai mult timp de odihnă, după ce, în ultima perioadă, au disputat câte două partide pe săptămână, iar acum pot pregăti mai bine duelul din week-end, de la Sibiu, cu CSU Atlassib.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Centura de Sud are primul termen in instanta. CNAIR: Nu putem spune când vor începe lucrările

După o licitație începută în vara anului trecut, cu numeroase prelungiri, la finele lunii februarie 2018 a fost anunțat câștigătorul licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. Rezultatul a fost contestat, astfel că acum urmează lupta în instanță. Timișorenilor nu le rămâne decât să îndrăznească să creadă. Și să aștepte.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud are primul termen in instanta. CNAIR: Nu putem spune când vor începe lucrările

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sunt pe cale de a fi rezolvate două probleme care au ținut agenda publică în ultimii ani. Una dintre ele ar putea sărăci cu 6 milioane de euro bugetul local, iar cealaltă ține de istoria recentă a Timișoarei și ambele depind de București. Primarul Nicolae Robu nu dă detalii, dar anunță că lucrurile sunt pe drumul cel bun.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, mesaj de la 3.200 de kilometri: sunt aproape rezolvate problemele cu vaporasele si Muzeul Revolutiei
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top