„Cu puţin bulan, puteam învinge liderul”

Un nigerian şi un senegalez dau culoare Ligii a IV-a Timiş. Nigerianul Oyedeji a marcat în această etapă pentru Juventus Pişchia, iar senegalezul Ousmane Gueye a reuşit prima sa dublă în eşalonul al patrulea, dovedind că are şanse mari să calce pe urmele mult mai celebrului său frate, Mansour Gueye.

Lui Oli Trandu nu i-a picat deloc bine remiza de la Pobeda Dudeştii Vechi şi anunţă schimbări majoare în lotul celor de la Flacăra Făget. Astfel, iarna aceasta vor pleca cel puţin patru jucători de la Flacăra, în schimb vor sosi şase jucători noi, pe placul lui Trandu. Timişul Şag este revelaţia turului de campionat, echipa lui Adrian Ianoşev câştigând la scor şi pe terenul celor de la Peciu Nou. FC Chişoda a demonstrat din nou că poate învinge orice adversar din Liga a IV-a Timiş. Dacă diferenţa era de cinci goluri în favoarea chişodenilor în jocul cu Spartak Gottlob, nimeni din cei prezenţi la joc nu s-ar fi mirat. Cea mai frumoasă bancă tehnică din serie este, cu siguranţă, cea a Unirii Cerneteaz, unde tronează, din postura de delegat al echipei, Roxana Malac, fiica tehnicianului Romeo Malac. Nimic nu este întâmplător la Cerneteaz, dacă ţinem cont că finanţatorul echipei este Lenuţa Tiuch.

Poli 2002 Timişoara – FC Deta 4 – 1 (Magdaş, Nicula, Ousman Gueye – 2 / Cosur)

Victorie fără dubii a „mânjilor” pregătiţi de Adrian Stoicov, la care s-a remarcat din nou senegalezul Ousmane Gueye, prin cele două reuşite. Oaspeţii aşteaptă încheierea turului, pentru a forma o echipă aproape nou în această iarnă. Conducerea clubului din Deta a primit asigurări din partea primăriei localităţii că vor fi suplimentate fondurile pentru echipa de fotbal. Se aşteaptă astfel ca mai mulţi jucători de valoare să ajungă la o înţelegere cu FC Deta, după terminarea turului în Liga a IV-a.

FC Chişoda – Spartak Gottlob 3 – 1 (Abu-Lebda, Rusu, Crişanov / Jilcu)

Cel mai important joc al etapei s-a disputat la Chişoda, unde echipa gazdă avea neapărat nevoie de cele trei puncte pentru a spera la îndeplinirea obiectivului, ocuparea unuia din primele trei locuri la finalul sezonului. Până la urmă s-au impus gazdele, iar superioritatea echipei antrenată de Cristi Safta a fost recunoscută şi de Cristi Utfineanţ, antrenorul oaspeţilor. Utfineanţ a mai pus înfrângerea de la Chişoda şi pe lipsa a doi mijlocaşi centrali, Marişescu şi Şuşman, ambii accidentaţi.

Pobeda Dudeştii Vechi – Flacăra Făget 1 – 1 (Augustinov / Deac)

Joc interesant la Dudeştii Vechi. „Bulgarii” lui Petre Mirciov le-au făcut viaţă grea fotbaliştilor de la Făget, după ce Augustinov a deschis scorul la mijlocul primei reprize. Flacăra Făget a reuşit egalarea cu doar trei minute înainte de fluierul final al arbitrului Botaş, aspru criticat de Mirciov. „Am jucat cu Flacăra Făget pentru a câştiga un punct, în condiţiile în care în acest joc am fost lipsiţi de aportul atacanţilor Calapiş, accidentat, şi Willhelm, care s-a căsătorit astăzi. Chiar şi în aceste condiţii, cu puţin bulan, am fi putut să câştigăm jocul. Nu am putut, pentru că nu a fost de acord nici arbitrul întâlnirii, care nu a dictat, în repriza secundă, o lovitură de pedeapsă, în urma unei intrări dure a unui fundaş advers asupra lui Novac”, a spus Petre Mirciov. Oli Trandu, tehnicianul liderului, a acuzat tragerile de timp ale jucătorilor echipei gazdă.

AS Peciu Nou – Timişul Şag 1 – 4 (Hoţa / Puşcaşu 2, Fiştea, Miuţă)

Timişul Şag continuă să facă senzaţie în Liga a IV-a Timiş. Elevii lui Adrian Ianoşev au ajuns din urmă liderul seriei şi au acelaşi număr de puncte. A fost din nou ziua atacanţilor Puşcaşu şi Fiştea, care formează unul dintre cele mai bune cupluri ofensive ale seriei. La Peciu Nou s-a remarcat golgheterul Hoţa, care a recidivat şi în acest joc.

Juventus Pişchia – Auto Timişoara 5 – 1 (Bota, Oyedeji, Burlacu, Belciug, Mariş / Butnăraşu)

Formaţia lui Cosmin Stan a profitat de remiza dintre Pobeda Dudeştii Vechi şi Flacăra Făget şi s-a apropiat la trei puncte de lider. A fost un joc la discreţia gazdelor, fiind evident de la bun-început că singura problemă este cea a diferenţei de goluri cu care va învinge Juventus Pişchia. Nigerianul Oyedeji a fost pata de culoare de pe terenul din Pişchia, acesta reuşind să şi înscrie cel de-al doilea său gol în acest sezon.

Informatica Timişoara (Cărpiniş) – Unirea Cerneteaz 1 – 2 (C. Ritter / Sârbu, David)

Cătălin Ciubotariu, antrenorul Informaticii, a atacat în termeni extrem de prestaţia arbitrului Mureşan, despre care a spus nu a acordat echipei sale două lovituri de pedeapsă. „A fost o adevărată hoţie ceea ce s-a întâmplat în jocul cu Unirea Cerneteaz. Arbitrul şi-a bătut joc de noi, neacordându-ne două lovituri de pedeapsă, iar oaspeţilor le-a acordat gratuit o lovitură de pedeapsă după numai trei minute de joc”, a precizat Cătălin Ciubotariu. De cealaltă parte, antrenorul Romeo Malac a stat pe banca tehnică a formaţiei din Cerneteaz împreună cu Roxana Malac, o domnişoară în vârstă de 17 ani, fiica sa. „Roxana este delegatul echipei Unirea Cerneteaz şi mă ajută ori de câte ori este nevoie”, spune Romeo Malac, mulţumit de cele trei puncte obţinute pe terenul Informaticii.

CF „Marcel Băban” Jimbolia – CSM Lugoj 1 – 2 (Ţăranu / Stoica, Ploscaru)

„A fost un joc foarte frumos, chiar dacă am pierdut. Am întâlnit o echipă în care evoluează o serie de jucători cu experienţă foarte mare, chiar de nivelul Ligii a III-a. Sunt foarte mulţumit şi de evoluţia tinerilor jucători de la Jimbolia. Aceştia au dat o replică foarte bună unui adversar mult mai experimetat”, sunt vorbele tehnicianului de la Jimbolia Tavi Popescu, după jocul pierdut de echipa sa în faţa echipei cu cel mai bun atac din serie.

Vulturii Pădureni (Lugoj) – Viitorul Sânandrei (Teremia Mare) 3 – 2 (Dragan, Costescu, Vidiviu)

Echipa care evoluează în contul comunei Teremia Mare a ratat şansa să ajungă la… zero puncte în clasament, într-un joc în care a încasat trei goluri, două din penalty. Singura speranţă a primarului din Teremia să nu se facă de râsul judeţului este să câştige în ultima etapă a turului, când echipa sa va evolua în faţa celor de la Informatica Timişoara, care a pierdut 15 din cele 16 jocuri disputate până acum în Liga a IV-a.

Golgheteri:

L. Stoica (CSM Lugoj) – 17 goluri; ); Puşcaşu (Timişul Şag) – 15 goluri; Şadi Abu-Lebda (FC Chişoda) şi Călin Bota (Juventus Pişchia) – 14 goluri; Fiştea (Timişul Şag) – 13 goluri;

CLASAMENT

1 Flacăra Făget 16 11 5 0 46-8 38 +17
2 Timişul Şag 16 12 2 2 43-23 38 +17
3 Juventus Pişchia 16 10 5 1 44-10 35 +8
4 Poli 2002 Timişoara 16 11 1 4 39-19 34 +7
5 Spartak Gottlob 16 11 1 4 37-23 34 +10
6 FC Chişoda 16 9 2 4 41-18 29 +5
7 CS Dumbrăviţa 15 8 5 2 27-13 29 +8
8 CSM Lugoj 16 8 3 5 47-25 27 +6
9 Pobeda Dudeştii Vechi 16 8 3 5 39-19 27 0
10 Unirea Cerneteaz 16 8 1 7 31-41 25 +4
11 Vulturii Pădureni 16 6 2 8 26-37 20 -7
12 AS Peciu Nou 16 4 4 8 26-35 16 -11
13 Marcel Băban Jimbolia 16 4 1 11 13-34 13 -14
14 FC Deta 16 4 0 12 25-40 12 -9
15 Auto Timişoara 16 3 1 12 18-39 10 -11
16 Real Dragşina 15 2 1 12 15-63 7 -14
17 Informatica Timişoara 16 1 0 15 16-51 3 -24
18 Viitorul Sânandrei 16 3 1 12 21-58 -3 -24

Viitorul Sânandrei a fost depunctată cu 13 puncte

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.