„In 2011 va fi tot recesiune, asta daca nu cumva anul va fi catastrofal!”

Recesiunea este departe de a se fi încheiat, iar în 2011 ne putem aştepta la rele mai mari decât cele din 2010. România este victimă sigură în războiul dintre valute, cel mai dur din ultimul secol, iar clasa politică este total depăşită de situaţie. Viitorul ţării nu arată deloc bine, cel puţin din perspectiva analistului economic Nicolae Ţăran.

Domnule Ţăran, credeţi că 2011 va fi un an mai bun decât 2010 sau dimpotrivă?

Ne aşteaptă un an foarte greu, în pofida unor prognoze foarte optimiste ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Guvernului Boc. În primul rând, factorii interni sunt catastrofal de riscanţi, iar în al doilea, pe plan extern, 2011 va fi un an foarte de convulsiv din cauza războiului dintre valute. La ora actuală, asistăm la cel mai cumplit război între valute din ultima sută de ani. Din păcate, clasa politică din România nici nu înţelege ce spun eu acum. Dacă aţi face un sondaj de opinie şi i-aţi întreba dacă există un război al valutelor, s-ar uita şi 99% n-ar înţelege. Asta e o mare problemă. Atunci, mulţi dintre ei fac prognoze, dar nu înţeleg nimic. Acest climat total nefavorabil în ceea ce priveşte competiţia dintre Statele Unite, China, Rusia, Uniunea Europeană, Japonia şi aşa mai departe va genera multă instabilitate. Ţări precum România sunt verigi slabe şi vor fi afectate de toate aceste convulsii. Eu zic că anul ăsta recesiunea e clară deja. Problema e la ce nivel va fi scăderea PIB-ului, 2% sau mai mult, iar în 2011 va fi tot recesiune, nu văd cum ar putea să înceapă creşterea economică… asta, dacă nu cumva anul va fi catastrofal! Dacă se pierd prea multe locuri de muncă, lumea va ieşi în stradă, pentru că nu va mai avea bani să plătească întreţinerea la bloc, să cumpere alimente, copiii să meargă la şcoală, deci va fi o catastrofă.

Optimismul oamenilor de afaceri, legat de fondurile europene, este exagerat?

Oamenii ăştia de afaceri, au atras ei fonduri europene prin firmele lor? Eu ştiu că e foarte greu, cunosc foarte mulţi oameni care lucrează în domeniul ăsta şi unii dintre ei s-au internat la psihiatrie. E fantastic de greu, ai nenumărate piedici! Repet, numai dacă cineva se gândeşte la miracole poate fi atât de optimist. În termeni reali, eu nu văd în asta o soluţie, mai ales ţinând cont de cât de puţini bani s-au obţinut din varianta asta de finanţare. Totul e sub unei subiectivităţi exagerate. Eu nu văd nimic pozitiv anul viitor, decât riscuri, pentru că foarte mulţi vor emigra. Cunosc o doamnă, nu vreau să-i dau numele, foarte cunoscută de fapt în media, care şi-a lichidat firma acum câteva luni. Lichidatorii au făcut, prin abuz, o licitaţie neanunţată, ,iar femeia s-a trezit că a pierdut toate activele, care au fost vândute, la preţuri de mizerie, unor oameni care aveau o legătură cu lichidatorii. Şi-a pierdut casa, ea şi toată familia, pentru că girase un credit la bancă, pentru a-şi susţine afacerea, cu locuinţa. Acum se trezesc daţi afară, iar doamna aceasta, care are 50 de ani, vrea să meargă în Austria, să spele geamuri, ca să poată supravieţui. Nu există lege, există doar egoism, violenţă, cruzime.

România are o şansă de redresare economică dacă, în 2011, se schimbă ceva în viaţa politică?

Da, dacă, să spunem, ar fi un alt guvern şi un alt premier, care să înţeleagă cât de cât ce se întâmplă în economie, ar fi premise mai bune. Sigur, nu foarte repede, dar poate şi populaţia ar avea mai multă încredere în factorul politic.Altfel, ar continua delirul din 2010, cu parlamentul blocat, cu guvern de marionete, sau mă rog, de foste manechine, top modele…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.