Din simt civic, sa sabotam industria cartofului!

Mare adevăr grăieşte Constantin Tampiza, când ne trimite să sabotăm comerţul cu cartofi. Pentru cine nu ştie, Tampiza ăsta e reprezentantul pentru România al patronatului rus de la LukOil şi a ajuns el să ne ia la întrebări cu privire la cum cumpărăm noi cartofii, după ce a observat omul că, în ultima vreme, preţul la această legumă preferată de românul sărac a crescut nesimţit de mult. Chiar aşa, de ce merg tinerii rebeli numai la benzinărie cu monede mici să cumpere juma’ de litru de combustibil şi nu mergem cu toţii, din simţ civic, la piaţă să plătim cu monede de un ban 2/3 tubercul achiziţionat în tehnici de sabotaj, să dăm peste cap industria cartofului, importatorii din Egipt sau Turcia şi comerţul marilor supermarketuri? Pentru problema domnului Tampiza şi a marelui vizitator de supermarket numai ministrul Tabără are rezolvarea. Numai că nu e suficient ca dl Tabără să aibă rezolvarea, mai trebuie ca şeful de la Agricultură, deputatul de Timiş, să aibă voinţă politică de la partid şi curajul să se ia la trântă cu purcoiul de gologani care este în joc ca miză în această industrie. Când s-a lansat pe piaţă dezbaterea unei variante de proiect de lege cu privire la etichetarea produselor pe raft în marile magazine, managerii acestora au sărit ca arşi, de teama că o să le crape obrazul de ruşine când vor arăta la marele public cumpărător cu cât achiziţionează caserola de carne de mici (6 lei, să zicem) şi o vând, „la ofertă!!!”, cu 12 lei pe kilogram, adică dublu. Asta, ca să dăm numai un exemplu. Diferenţa intră în taxe de raft, taxe de magazin, taxe de lipsă de bun simţ, taxă de protecţie şi alte dări cu care sunt cocoşaţi nu producătorii, ci cumpărătorii, căci şi firma care vinde în aceste lanţuri generatoare de imense profituri pe timp de criză trebuie să-i scoată pârleala de undeva. Şi de unde dacă nu de la cumpărătorul de cartof, dl Tampiza? Oricum, preţul vine mai mare din halele de producţie româneşti, pe motiv de materii prime scumpe, mai scumpe ca afară, din lipsă de tehnologie avansată care să dea randament, plata întârziată şi sub nivelul celor făcute ca subvenţie în majoritatea ţărilor UE şi alte necazuri care, nu-i aşa?, nu vin niciodată singure. Logic, ele vin împreună cu foamea retailerilor, foame care poate fi developată comparând produsele branduite de lanţul supermarketului, scos la vânzare cu un profit minim, cu cele similare oferite de furnizorul din competiţia de piaţă. Dacă spunem că se apropie de jumătate greşim, domnilor directori generali, de zonă, de prospături, de non-food şi alte departamente? Întrebarea care se pune e dacă această lege se va da, nu cumva e riscant să ne bazăm pe ruşinea responsabililor acestui tip de comerţ de a dubla pretul de achiziţie pentru a ajunge la cel de raft? Nu mai merge aşa, de săptămâna viitoare, tinerii din lumea întreagă ar trebui să-l susţină pe domnul Tampiza la cumpărături, să lovească năprasnic în inima comerţului samavolnic, că şi-aşa trebuie omul să consume monedele alea primite de la divizia civică de sabotaj benzinării.