Consilierii locali şi-au adus aminte de Parcul Copiilor. Ei intenţionează să înceapă în 2011 reabilitarea zonei, după mai mulţi ani de amânare şi o seama de controverse.
Consilierii Radu Ţoancă şi Traian Stoia au iniţiat un proiect de hotărâre care să mandateze Direcţia de Mediu a primăriei să se ocupe de licitaţia care să stabilească executantul reabilitării Parcului Copiilor. „Prin acest proiect, încercăm să mandatăm Direcţia de Mediu să se ocupe de reabilitarea Parcului Copiilor. Responsabilitatea a revenit, la un moment dat, Direcţiei de Dezvoltare, care a tratat necorespunzător acest proiect. Proiectul de hotărâre prevede ca bugetul local pe 2011, votat în februarie, să cuprindă, din nou, suma de bani aferentă. Am dat şi un termen de execuţie, adică şase luni”, spune Radu Ţoancă. Acesta consideră că, dacă nu apar obstacole, proiectul ar putea fi finalizat, din punct de vedere tehnic, până la sfârşitul acestui an. Bugetul pentru reabilitarea parcului nu ve depăşi două milioane de euro. „În urmă cu vreo doi ani, lucrarea era estimată la două milioane de euro. Depinde care dintre proiectele din studiul de fezabilitate va fi agreat. În plus, coordonatele financiare nu mai sunt actualizate iar preţurile au scăzut la firmele de construcţii. Banii au fost puşi deoparte, amânarea reabilitării a fost o problemă strict de ordin birocratic”, a explicat Ţoancă.
Comentarii prin facebook