Bani pentru dezvoltare rurala in vest

Peste 500 de milioane de euro au intrat anul acesta în satele din zona de vest a României, prin proiecte finanţate cu bani europeni.
Nu mai puţin de 4.400 de proiecte au fost avizate şi au primit bani ca să se dezvolte. Astfel, în cadrul Centrului de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara, centru prin care sunt coordonate activităţile din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin ale APIA, s-au semnat un număr de 4.406 proiecte de finanţare europeană nerambursabilă pentru a fi implementate de către beneficiari din această zonă. Valoarea totală a acestor proiecte este de 514,5 milioane de euro, din care aproape o treime (158 milioane de euro) revin proiectelor din cadrul Măsurii 322 „Renovarea şi dezvoltarea satelor”, categorie de finanţare care se adresează în primul rând autorităţilor locale sau asociaţiilor de dezvoltare intercomunitare (ADI).

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Gelu Velici

Al nouălea transfer la Ghiroda! A fost adus un veritabil număr 9

CSC Ghiroda își arată seriozitatea și în campania de transferuri. Dacă la Dumbrăvița lucrurile nu mai par așa de serioase ca în turul campionatului, la Ghiroda programul este de mult bătut în cuie, iar transferurile au arătat că lângă Aeroport se vrea mai mult de la a doua parte a campionatului. Recent a fost adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Al nouălea transfer la Ghiroda! A fost adus un veritabil număr 9
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri pentru luna februarie 2020

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în cursul lunii februarie 2020 noi serii de cursuri acreditate. Un prim curs, cel de Formator, va avea loc în perioada: 10 februarie – 20 martie (luni – vineri, între orele 16.30- 20.30). Va fi o perioadă de pregătire teoretică, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri pentru luna februarie 2020

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Jimbolia s-a lansat proiectul prin care, pe bani europeni, se vor reabilita anumite tronsoane de drum din localitate și se vor realiza parcări în zona gării. Totul pe fonduri europene. Se vor face investiții de peste 1.100.000 de euro, fonduri europene, prin proiectul ”Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat – IBC 2”, proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se poate face din fonduri europene la Jimbolia: se reabilitează străzi și se realizează parcări în zona gării
Printr-un joc de cuvinte demn de un politician adevărat, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat vestea cea mare: au demarat lucrările la stadionul nou, cel de 30.000 de locuri, al oraşului. „S-a dat ordinul de începere a lucrărilor”, spune cu mândrie edilul-şef, după care vine şi o virgulă. Stadionul „Dan Păltinişanu”, administrat şi aflat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Timişoarei anunţă începerea lucrărilor la stadionul CJT. Lucrările la întocmirea hârtiilor…
Finalul lunii aprilie va aduce o nouă ediţie a festivalului Timfloralis. Una şi mai grandioasă decât precedentele, dar nu la fel de tare ca cea din 2021, atunci când Timişoara va fi capitală culturală, şi când festivalul îşi va atinge maximul. Fiţi gata de o ediţie a Timfloralis cum nu a mai fost până acum!...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au stabilit zilele când va avea loc Timfloralis
Nu mai puțin de 13 sancțiuni au aplicat polițiștii locali din Timișoara în ultimele două săptămâni celor care tulbură liniștea în timpul nopții. Un timișorean a reclamat faptul că vecina sa dintr-un imobil de pe Bdul Circumvalațiunii ascultă muzică la intensitate ridicată, deranjându-i pe ceilalți locatari. A fost amendată. Nu numai „vecina”, ci și alți…...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendați pentru că dau muzica prea tare în miez de noapte, la Timișoara, după ce i-au reclamat vecinii
E bun sau nu aerul de Timişoara? Primarul Robu insistă că da, este cât se poate de curat, iar datele prezentate de el sunt cele folosite la nivel oficial de UE, fiind furnizate de staţii omologate, singurele omologate! Tot ce se discută pe această temă, a calităţii aerului, e abordată politicianist, spune primarul Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu e supărat pe „minţile tulburate de patimă” care spun că în Timişoara sunt probleme cu aerul
Sunt trei pacienți cu suspiciune de gripă internați în spital, la Timișoara. Aceștia au fost diagnosticați în spital, cu testul rapid. Pacienții sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Printre cei trei pacienți internați cu suspiciune de gripă se află și un copil. Pacienții nu prezintă complicații severe, conform doctorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pacienți cu suspiciune de gripă la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
Top