Stirile din ziua: 4 decembrie 2011

Ca sa se stie in lung si-n lat: Poli suntem noi! / FOTO

4 decembrie 2011. Clubul Poli împlinește 90 de ani, motiv de sărbătoare pentru întreaga suflare viola. Dincolo de neîmpliniri, supărări, frustrări și parcă mult mai rare bucurii, suporterii alb-violeți spun, mai puternic ca niciodată, “Poli suntem noi!”. E semnul că, la Timișoara, iubirea e necondiționată. E semnul că istoria merge mai departe, în ciuda vitregiilor.

Motiv8, super show in Heaven Studio / FOTO

Dacă vă place The Black Eyed Peas și n-ați ajuns sâmbătă seară în Heaven Studio, aveți de ce să vă pară rău. Venit de la Los Angeles, DJ Motiv8 a făcut show în clubul timișorean, care a fost, din nou, arhiplin. S-a dansat pe rupte, pentru că Motiv8 știe cum să te ridice de pe scaun, chiar dacă abia te-ai așezat să-ți tragi sufletul.

La multi ani, Fely, Horea si Florin! / FOTO

“Happy 1 Year for Number 1 Band” – așa s-a intitulat concertul aniversar susținut, sâmbătă seară, de Fely, Horea și Florin în People Caffe. Primitoarea cafenea timișoreană a fost plină până la refuz de prietenii și de iubitorii trupei care a sărbătorit un an de existență. Interpretarea impecabila și vocea pătrunzătoare a lui Fely i-au făcut pe cei mai sensibili să scape o lacrimă… de fericire.

RCM Timisoara, sarbatorita de fanii lui Poli / FOTO

Iubitorii sportului au parte de un weekend foarte plin la Timișoara. Duminica va fi alb-violetă, pentru că Poli, cea mai iubită echipă a Banatului, împlinește 90 de ani. Petrecerea a început însă sâmbătă seara, în clubul Bunker, unde sărbătoriții au fost rugbiștii de la RCM Timișoara, proaspeții deținători ai Cupei României.

Cererea de interventie

Interesul față de soarta unui proces ce se poartă între alte două părți se poate manifesta printr-o cerere de intervenție în respectiva cauză. Este de la sine înțeles faptul că o asemenea cerere este reglementată doar în cauzele guvernate de legea procedurală civilă și este condiționată de existența motivată a unui interes în sensul juridic al cuvântului.

Top