A revenit de la Polul Sud, după o adevărată aventură, dar nu stă acasă, să se odihnească. Coco Galescu și-a luat deja în primire seria de învățăcei într-ale schiului, la Muntele Mic. El coordonează zeci de copii care își petrec vacanța de iarnă la munte.
Clubul Montan Caransebeş a făcut înscrieri încă din luna noiembrie pentru taberele de schi de pe Muntele Mic. Acestea sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, care vor fi împărțiți în trei serii, ultima dintre ele încheindu-se la jumătatea lunii ianuarie. Copiii vor învăţa să schieze de la românul care a atins, pe schiuri, atât Polul Nord, cât și Polul Sud. Pentru copiii care au urcat pe munte în prima serie a taberei de schi, Cornel Galescu s-a întors exact atunci când trebuia de la Polul Sus. Primele lecții de schi au avut deja loc și toată lumea e încântată, atât puștii, cât și profesorul lor. “Mă simt foarte bine acasă, alături de copii, mai ales pentru că văd cât de mult doresc să învețe să schieze și cât de încântați sunt de frumusețea muntelui”, spune alpinistul. Cornel Galescu are 46 de ani și este deținătorul unuia dintre cele mai bogate cărți de vizită în lumea alpiniștilor români. (sursa foto: facebook.com)
Comentarii prin facebook