În ultimele două săptămâni, mai bine de 30 de copii au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, cu rujeolă. Medicii spun că micuții continuă să ajungă la medic în număr mare, media depăşind zece copii săptămânal.
Potrivit specialiştilor, Timişoara nu este o situaţie izolată, cazurile de rujeolă înmulţindu-se atât la nivel naţional, cât şi în alte ţări. Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere statelor europene să ia măsuri de urgenţă pentru a evita răspândirea focarului, după ce în Franța au fost înregistrate peste 14.000 de cazuri şi şase decese. Copiii bolnavi de rujeolă au umplut saloanele spitalului de boli infecţioase din Timişoara. Cei mai mulți dintre ei nu au fost duşi de părinţii lor la vaccinare. Medicii le recomandă părinţilor să ajungă de urgenţă la medic, imediat ce copiii lor dau semne de boală. Rujeola sau pojarul este o infecție virală acută, extrem de contagioasă, caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele bucală sau labială și o erupție cutanată maculopapulară generalizată.
Comentarii prin facebook