Stirile din ziua: 2 ianuarie 2012

Oua de la gainile stresate dispar de pe piata

Ouăle provenite de la găini crescute în condiţii neprielnice nu mai pot fi vândute în Uniunea Europeană. Este vorba despre ouăle marcate cu “3”. În România sunt, în prezent, aproximativ 200 de producători de ouă, iar peste 90% îndeplinesc condițiile cerute de Comisia Europeană.

Sinistru: trei crime si o sinucidere, la Sag. / FOTO

Ion Ciucia, un timișean de 29 de ani, și-a ucis socrii și copilul în vârstă de șapte ani, după care s-a spânzurat. Cazul s-a petrecut la Șag, în imediata apropiere a Timișoarei. Cadavrele au fost descoperite de fratele bărbatului spânzurat, care a și anunţat autorităţile. Mama copilului era plecată în Italia și nu venise acasă de sărbători. UPDATE: Socrii bărbatului au fost loviți, se pare, cu un topor, care a și fost găsit în podul casei. Pe de altă parte, se pare că trupul copilul nu prezenta urme de violență.

O noua “arma” impotriva ambroziei

Primul centru de monitorizare pentru Ambrosia artemisiifolia şi polen alergen din România a fost inaugurat de Universitatea de Ştiințe Agricole ş Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Centrul a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia.

Crima la Stanciova

În prima zi a noului an, un tânăr de 27 de ani a fost ucis de ciobanul pe care îl plătea pentru a avea grijă de câteva oi. Criminalul, băut bine, a fost prins în scurt timp și riscă ani grei de închisoare.

Top