În prima zi a noului an, un tânăr de 27 de ani a fost ucis de ciobanul pe care îl plătea pentru a avea grijă de câteva oi. Criminalul, băut bine, a fost prins în scurt timp și riscă ani grei de închisoare.
Ciobanul, un bărbat de 55 de ani, se pare că a băut bine la un bar din comună. A plecat apoi spre casă, dar pe drum s-a întâlnit cu proprietarul oilor de care avea grijă. Supărat că nu își luase banii la timp și cu mințile înecate în alcool, am, ciobanul a scos un cuțit și l-a injunghiat pe tânăr în zona pieptului. Bărbatul de 55 de ani a fugit apoi pe un câmp din apropiere, în timp ce localnicii au chemat ambulanța. Medicii nu au mai putut însă face nimic pentru a salva viața timișeanului de 27 de ani.
Polițiștii au fost alertați și au demarat imediat cercetările, iar în scurt timp au reuțit să-l prindă pe agresor. Bărbatul le-a spus agenților că nu mai știa ce a făcut și a dat vina pe alcool. El a fost reținut și va fi prezentat judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. Ciobanul este acuzat de omor și riscă să stea ani grei la închisoare.
Comentarii prin facebook