Am ratat definitiv „trenul” POSDRU?

Aşa cum spuneam în articolul de săptămâna trecută, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul perioadei de programare 2007-2013, ne creşte interesul în cheltuirea banilor europeni nerambursabili, dar, din păcate, ori aceştia nu prea mai sunt ori, şi mai rău, nu ni se mai dau, din diverse motive. Ba mai mult, se pare că această problemă nu preocupă şi pe şefii din fruntea ministerelor sau a instituţiilor responsabile de managementul acestor fonduri. Pe lângă faptul că am pierdut startul, ministerele nu au părut foarte preocupate, până acum, de procentul scăzut de fonduri atrase. S-a aplicat principiul lui Moromete, „timpul mai are răbdare”. Deşi realitatea este cu totul alta.

Abia începând de anul acesta încercăm marea cu degetul. Abia acum conştientizăm nevoia unei strategii coerente şi aplicarea unor măsuri urgente pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă în absorbţia fondurilor europene. Abia acum, după ce a trebuit să vină membrii Comisiei Europene să sisteze plăţile pe anumite programe operaţionale, să aplice penalizări şi să ceară clarificări, până în cel mai mic detaliu, referitoare la modul în care au fost alocate fondurile nerambursabile.

Cel mai recent scandal este cel cu privire la neregularităţile descoperite pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Pe lângă sistarea plăţilor de acum câteva luni în cadrul programului, acest lucru datorându-se descoperirii unor neconcordanţe în punerea în aplicare a prevederilor privitoare la cheltuirea fondurilor eligibile, acum câteva zile premierul Victor Ponta a ieşit în faţa publicului cu o declaraţie deloc încurajatoare vizavi de viitorul POSDRU pentru următorii ani.

Premierul a declarat ca Romania riscă suspendarea programului POSDRU din cauza unor grave nereguli în derularea programului în intervalul 2010-2011, identificate ca urmare a unor misiuni de audit. Acest lucru ar conduce la o pierdere de 100 de milioane de euro în 2012 și alte 1,1 miliarde de euro în 2013, prin suspendarea tuturor plăților aferente acestui program.

Principalele probleme constatate în urma auditului se referă la evaluarea proiectelor, modul de control al acestora, gradele de risc și precaritatea sistemului informatic. În ultimul caz, referitor la sistemul informatic al POSDRU, s-a constatat ca au acces la acest sistem circa 350 de persoane neautorizate. Alte nereguli vizează încasarea de către persoane din mediul public și privat a unor salarii nejustificat de mari pentru activitățile derulate în implementarea proiectelor finanțate prin POSDRU.

În acest caz, premierul ia în considerare şi varianta restructurării totale a Autorităţii de Management pe POSDRU, în pofida faptului că procedurile de reacreditare sunt lungi și complicate.

Ce spune comisia cu privire la acest subiect? Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a publicat un comunicat al Comisiei Europene privind POSDRU și informațiile cu privire la o posibila suspendare a plăților din cadrul acestui program. Conform comunicatului, auditorii Comisiei Europene sunt în curs de analizare a informațiilor strânse în timpul celor mai recente misiuni de audit din Romania. Pentru moment, nu au fost formulate concluzii pe acest subiect și nici nu a fost luată vreo decizie privind suspendarea plaților. Oricum, o decizie de suspendare a plăților s-ar lua în câteva saptămâni, pentru că autoritatile române vor avea posibilitatea de a lua poziție asupra informațiilor, se arată în comunicat. Comisia apreciază faptul că autoritățile romane monitorizează situația atent și că și-au exprimat angajamentul de a desfășura acțiuni hotărâte în cazul în care auditul arată că sunt probleme. CE conlucrează cu autoritățile române.

Ceva mai relexat în această privinţă pare să fie ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, care, consideră că vom pierde banii pe POSDRU doar dacă nu cheltuim nimic, nici în 2012, nici în 2013. „Anul acesta trebuie să absorbim prin POSDRU în jur de 100 milioane euro, iar în 2013 1,1 miliarde euro. Dacă nu s-ar mai absorbi aceste fonduri, ele ar fi pierdute”, a declarat ministrul Orban.

Aşadar, probleme există, nereguli sunt descoperite la tot pasul, dar noi încă ne păstrăm optimismul în faţa acestei situaţii. Ce am putea altceva să facem? Mai rău decât să nu cheltuim nişte bani, care nici nu sunt ai noştri, nu poate fi!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.