Părerile din PNŢCD Timiş se bat cap în cap. În timp ce noua conducere este alături de PD-L şi Băsescu, fosta conducere este nemulțumită de decizia luată de Curtea Constituţională. Fostul vicepreşedinte al PNŢCD Timiş şi candidatul partidului la preşedinţia CJT în alegerile din 29 iulie bate obrazul acestei instituții.
Avocatul Marius Cârceie spune, încă din 2009, că Traian Băsescu nu este portrivit pentru a conduce România. „Este anormal să îţi baţi joc de votul a 7,5 milioane de români, care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Este anormal având în vedere că la alegerea preşedintelui, la fel ca toate celelalte alegeri, nu este necesar cvorumul, iar numărul voturilor pentru demitere a fost cu aproape două milioane mai mare decât cel al voturilor prin care preşedintele a fost ales. (…)
O parte din responsabilitate o poartă şi cei care au demarat procedura de suspendare, pentru că nu s-au asigurat că există cadrul legal pentru un asemenea demers. (…) Din punct de vedere juridic, Curtea Constituţională, care veghează asupra constituţionalităţii legilor, nu trebuia să se propunţe asupra cvorumului. E anormal ca nouă oameni numiţi politic să stea să analizeze votul a nouă milioane de alegători”, afirmă ţărănistul.
Comentarii prin facebook