Nasterea Maicii Domnului, mare praznic bisericesc

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică, este prima sărbătoare a noului an bisericesc, care a început la 1 septembrie. Ziua este celebrată în multe biserici şi mănăstiri care au acest hram.

Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Sfânta Scriptură nu menționează acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Ioachim şi Ana nu aveau copii, așa că erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, fiindcă lipsa copiilor era considerată un blestem. Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit însă împotriva lui Dumnezeu, rugându-se în continuare. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat public jertfa lor, numindu-i blestemaţi.

Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Îngerul Gavriil s-a arătat atunci fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe și nu se face curăţenie în casă. Ziua de 8 septembrie este bună pentru femeile care se roagă să rămână însărcinate, să nască uşor şi să aibă un copil sănătos. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului a să-şi găsească perecehea potrivită.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Sâmbătă, 11 aprilie, aproape de ora 12, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 59 C, între Comloșu Mare și Teremia Mare. De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.