Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și consiliile consultative de cartier Freidorf și Fabric, în colaborare cu Fundația Rubin, Asociația Culturală Ariergarda și Teatrul Merlin, au scos, din nou, timișorenii în stradă, dornici să afle mai multe despre cartierele în care locuiesc.
Robu e fericit: Poli a avut 20 de suporteri la Targu-Mures
Poli Timişoara a celebrat cea mai importantă victorie din acest sezon împreună cu suporterii. Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă Poli a jucat la câteva sute de kilometri, la Târgu-Mureş.
Boldea aduce trei puncte de la Targu Mures
Poli reușește o victorie in extremis la FCM Târgu Mureș, adăugând încă trei puncte la „zestrea” de până acum. Inspirația lui Boldea a făcut din nou diferența, în ultimele secunde ale meciului.
Turnul de apa se vinde, dar dupa alegeri
Primarul Nicolae Robu declara, recent, că ar vrea să preia turnul de la Aquatim şi să-l scoată la licitaţie pentru investitorii interesaţi. Consilierii locali au trântit însă la vot acest proiect, care va fi repus pe ordinea de zi după alegeri.
Robu spune ca licitatia pentru bazinul olimpic e foarte aproape
Ambiţia primarului Nicolae Robu, ca Timișoara să aibă bazin olimpic, ar putea deveni realitate într-un viitor nu foarte îndepărtat. Robu a declarat că toate actele pentru licitație au ajuns la București.
Concert ca-n filme, cu Incanto Quartetto
Cu o debordantă fantezie muzicală, Incanto Quartetto invită timișorenii în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, la concertul intitulat „Cinema…Cinema…!”.
Capat de linie pentru doi traficanti de cannabis
Droguri în valoare de 3.000 de euro – aceasta este captura din noaptea de vineri spre sâmbătă a polițiștilor de la Crimă Organizată Timișoara. Doi dealeri au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau jumătate de kilograme de cannabis, în gara din Băile Herculane.
PP-DD Timis se pregateste de doi deputati si un senator
Oamenii din teritoriu ai „domnului Dan” se pregătesc să rupă gura târgului la alegerile parlamentare din decembrie. Preşedintele PP-DD Timiş, Adrian Diaconu, este convins că minimum trei dintre candidații săi vor pleca în parlament după 9 decembrie.