Claudiu Coman, primarul comunei Sînandrei, este decis să schimbe radical faţa localităţii pe care o conduce de la alegerile din vară. Primul pas va fi poarta de intrare în comună.
Scoala din Masloc va fi redeschisa, dar numai pentru cateva saptamani
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a aprobat, marți, bani pentru plata construcției școlii din Mașloc, închisă de mai bine de o săptămână. Suma nu acoperă însă și penalitățile de întârziere, astfel că unitatea de învățământ ar putea fi redeschisă doar până la sfârșitul anului.
Prima etapa a reparatiilor de la aeroport a fost finalizata
În urmă cu mai bine de o lună, pista de aterizare-decolare a Aeroportului Internațional Timișoara a intrat într-o amplă lucrare de reparații. Această etapă a demarat pe data de 19 octombrie, pentru ca miercuri, 28 noiembrie, să fie finalizată.
Petru Ehegartner: „Cartierele periferice ar trebui sa aiba prioritate la lucrarile de la drumuri si canalizare”
Sute de persoane şi-au expus problemele candidatului USL pentru Senat în Colegiul 2 Timişoara, Petru Ehegartner. În cele aproape trei săptămâni de campanie electorală, Ehegartner a participat la întâlniri în toate cartierele care ţin de Colegiul 2 Senat. In urma acestora au fost făcute mai multe propuneri care ţin de îmbunătăţirea cadrului legislativ şi a condiţiilor de trai în Timişoara.
Horia Cristian – candidatul manciurian
A explodat și prima bombă în această campanie electorală, o campanie de altfel destul de searbădă. Asta, după ce Forța Civică l-a acuzat pe deputatul PNL Horia Cristian că a colaborat cu Securitatea în perioada studenției. Acuzația este acoperită de documente provenite din Fondul Arhivistic 677 al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România. O acuzație extrem de gravă, cel puțin pentru electoratul liberal, pe care Horia Cristian l-ar viza.
Ucigasul cu Ferrari, executat silit de banca
Timișoreanul care, aflat la volanul unui Ferrari, a omorât un om și apoi a fugit de la locul accidentului este executat silit după gratii. Adrian Cocoană a girat împrumutul luat de un prieten care nu și-a mai plătit datoriile.
Gust si rafinament in vremea campaniei
Istoria civilizației noastre a fost brăzdată de multe evenimente cauzate de lideri ce au modificat în mod substanțial modul de promovare în fața electoratului. Iulius Cezar a fost primul lider ce a reușit să își pună propria imagine pe monedă în întreg imperiul. A trimis un mesaj puternic și clar tuturor contracandidaților și celor pe care îi guverna, majoritatea neștiutori de carte. A luat locul altor lideri și s-a promovat prin artă, prin arginți și marmură, pentru a dobândi mai multă putere și influența pe trei continente.
Traseistii Barna si Dugulescu, pe „lista rusinii”
La fel ca în preajma scrutinurilor electorale precedente, Alianța pentru o Românie Curată a venit în sprijinul alegătorilor, publicând mai multe liste cu candidați care ridică semne de întrebare. Pentru alegerile din 9 decembrie, au fost publicate până acum, două „liste negre”. Prima i-a cuprins pe așa-zișii candidați imobiliari, iar a doua pe candidații traseiști, unde sunt incluși toți cei care au la activ cel puțin trei partide.
Senzational! Luminile de pe Bega costa cat 600.000 kg parizer
Cunosc destui care își distrug concediile convertind prețul a tot ce cumpără din euro în lei. Dărâmați de calcule, preferă să bea lada de bere în cameră decât să dea patru euro pe o halbă la o terasă. La o altă scară dar cu aceleași metehne, o anumită parte a presei, vorba lui moș nea Nelu, era să moară de curiozitate până n-a aflat câte grădinițe se pot face, câte școli se pot renova din cele două milioane de euro pe care primăria vrea să-i investească într-un spectacol de lumini pe Bega.
Taierea porcului, in stil de campion… la rugby / FOTO
Campionii naționali la rugby au tăiat porcul, miercuri, chiar pe terenul de joc. Neo-zeelandezii și sud-africanii lui RCM Timișoara au făcut cunoștință astfel cu tradițiile românești de Crăciun.
BEJ, despre cazul Horia Cristian: „Daca a colaborat, e treaba Parchetului”
Declarațiile reprezentanțiilor Forței Civice, conform cărora deputatul Horia Cristian ar fi colaborat cu Securitatea, nu au niciun efect practic. Nu e prima dată când apar asemenea informații despre deputatul liberal de Timiș. În 2007, acesta a recunoscut că a făcut parte din Comisia pentru studenții străini a UMF. CNSAS nu a descoperit însă vreun angajament al politicianului cu Securitatea.
Scoala de la Masloc ramane inchisa, dupa ce Petroman nu si-o onorat promisiunile
Elevii din Mașloc nu merg nici acum la școala construită acum doi ani în comună. De o săptămână și jumătate, ei țin orele pe apucate, pentru că Ministerul Educației nu-și onorează promisiunile.
Atac la afisele lui Cornel Samartinean
În mod constant, materialele de campanie ale candidatului Cornel Sămărtinean sunt distruse sistematic de persoane rămase încă necunoscute. Echipa de campanie a candidatului ARD pe Colegiul I Deputați Timișoara trage un semnal de alarmă.
Stand-up comedy, cu Bordea si Micutzu, in scop nobil
Ultimul show din acest an organizat de Artitude se alătura Asociației „People for People” în demersul de strângere de fonduri pentru copiii abandonați de la Secția de Recuperare Pediatrică a Spitalului „Louis Țurcanu”.
Opt ani de minti deschise, cu Radio Guerilla
Joi, 29 noiembrie 2012, Radio Guerrilla împlinește opt ani. Cu această ocazie, opt trupe și opt concerte vor sărbători mințile deschise. Totul, transmis live pe Facebook.
Garsoniere de 12.000 de euro, la Timisoara
Timișorenii fără mari pretenții de confort și fără resurse financiare consistente pot cumpăra locuințe complet mobilate cu banii pe care i-ar da pe o mașină medie nouă. Cea mai ieftină locuință din Timișoara are numai 11 metri pătrați.
Programul manifestarilor de 1 decembrie
Timișorenii vor avea parte, de Ziua Națională a României, de o paradă militară, de muzică populară și de fanfară, de un concert rock și de un foc de artificii. Cu această ocazie vor fi aprinse și luminile de sărbători și va fi deschis oficial Târgul de Crăciun.
Fara caldura si apa calda
Colterm anunță că, din cauza unor lucrări efectuate de Enel Distribuţie, care vor genera opriri ale energiei electrice, va întrerupe, miercuri, furnizarea căldurii și a apei calde de consum la punctul termic 74A. Întreruperea va avea loc între orele 9 și 16 și va afecta timișorenii care locuiesc pe străzile M. Kogălniceanu, Lorena, Telegrafului şi…
Intreruperi de curent
Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. I. Rațiu, G. Alexandrescu (p), Bârzava (p), Calea Bogdăneștilor (p), Iohann Schwicker, Lorena (p), Telegrafului (p), orele 9 – 17; Lugoj (str. T. Vladimirescu, Vlahuță, Mureșului, Teiului, S. Bărnuțiu, Mărășești, Mărăști, Rarău, Gh. Șincai, Dorobanți, Rahovei, Partizanilor, Griviței, orele 9 –…