Ben-Oni Ardelean, candidatul USL pe Colegiul I Senat, pare să fie în criză de idei. Latifundiarul din PNL Timiş este obişnuit să vorbească mult şi să nu spună mai nimic. În ultima conferinţă de presă a schimbat placa: a vorbit puțin și n-a spus nimic.
Timisorenii isi aleg on line trupa care sa le cante de Revelion
Timișorenii pot decide acum ce trupă vor să asculte în noaptea dintre ani. Ca să nu mai iște discuții, șefii administrației locale au hotărât să lase publicul să-și facă programul de Revelion. Astfel, pe pagina Primăriei Timișoara pot fi votați artiștii propuși, care vor urca pe scena din Piața Victoriei.
Consilierii PD-L acuza CJ Timis ca da primariilor bani pe criterii politice
Aleşii judeţeni s-au întâlnit vineri într-o şedinţă extraordinară a CJT, în care s-au împărțit bani către primării. Sumele provenite în urma ultimei rectificări bugetare s-au dus către plata arieratelor, servicii de asistenţă social sau alte acţiuni.
Daca ajunge senator, Ehegartner se va zbate pentru fiecare cartier al Timisoarei
Candidatul USL pe Colegiul II Senat Timișoara, Petru Ehegartner, vine cu propuneri concrete pentru în cazul în care intră în Parlamentul României după alegerile din decembrie. Promovarea sportului în Timișoara și reglementarea sistemului de credite sunt două dintre ele.
„Domnu’ Dan” nu vine la lansarea candidatilor PP-DD
Dan Diaconescu va rata lansarea festivă a a candidaţilor PP-DD din Timiş. Nici măcar prezența președintelui partidului, Simona Man, nu este certă. Cei 14 candidaţi la alegerile parlamentare din Timiş ai PP-DD vor fi lansaţi duminică, la ora 11, la Filarmonica Banatul.
Mihai Viteazul, Stefan cel Mare si Vlad Tepes fac campanie pentru PRM
Ideea lansată de preşedintele PRM Timiş, Livius Ţîrnea, candidat pe Colegiul II Senat, a prins la şefimea de la Bucureşti. Afișele electorale ale partidului le aduc aminte alegătorilor de manualele de istorie.
Mostenitor ilegal, pedepsit dupa 21 de ani
După 21 de ani, poliţiştii au finalizat cercetările în cazul unui lugojean care a falsificat un testament prin care devenea moştenitor. Bărbatul a devenit „proprietar” al unei averi de două milioane de lei.
Pe „Oda bucuriei”, Asociatia Culturala Romania-Coreea se infiinteaza la Timisoara
Ambasadorul Republicii Coreea de Sud, Excelenţa Sa In Han-taek, vine la Timișoara, împreună cu soția sa, pentru a asculta „Oda bucuriei”. Concertul de vineri seară al Filarmonicii Banatul marchează înfiinţarea Asociaţiei Culturale România-Coreea.
Arta din cauciuri, la Continental si Institutul Francez
Sculpturile din cauciucuri uzate revin la Timișoara. Este al treilea an în care arta din pneuri aduce un mesaj ecologic pentru locuitorii Timișoarei, în cadrul unui proiect inițiat de Institutul Francez.
Ba, da’ eu cu cine votez? (I)
Iată că a început și campania! O lună de distracție asigurată. Chiar dacă mai am găleți de acum patru ani, încă vreo trei-patru nu mi-ar strica. Că nu se știe ce vremuri de cacao vin! Și să am unde să-l depozitez. Eu atâta sper: că domnii candidați n-o să țină cont de legea aia cu cadouri de maximum zece lei, că n-am rezolvat nimic.
Start la lipeala de afise, candidatii cuceresc Timisoara
Tinerețe, maturitate, speranță, încredere, galben, albastru. Așa a dat startul în campania electorală, fix la miezul nopții, USL Timiș. Candidații și susținătorii lor s-au adunat în Piața Operei și au lipit primele afișe pe panourile montate de municipalitate.
Poli, interzisa la Sannicolau Mare, pe motiv de campanie electorala
Poli Timişoara este în plină campanie de promovare a echipei în judeţul Timiş. Oficialii clubului programat un joc amical la Sânnicolau Mare, cu Unirea. Partida ar fi trebuit să se joace sâmbătă, însă a fost anulată. Motivele nu sunt sportive, ci politice.
15 ani de inchisoare pentru parintii perversi din Resita
Perverșii din Reșița au primit sentințele în procesul în care au fost judecați pentru că și-au abuzat sexual fetița de 13 ani. Carmen și Adrian Munteanu au fost găsiți vinovați pentru mai multe infracțiuni și vor sta după gratii câte 15 ani. Sentința nu este definitivă și a fost atacată deja de una dintre părți.
Ziua Calitatii, pentru prima data marcata la nivel de judet
Premieră în Timiş, unde pentru prima oară Ziua Mondială a Calităţii are efect şi la nivel de judeţ. Marian Vasile, vicepreşedintele CJT, inginer la bază, a dat un suflu nou unei manifestări organizate până acum doar la nivel de Timişoara.
Barrique Art, la Palatul Baroc
Muzeul de Artă Timişoara vă invită vineri, la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, la vernisajul expoziţiei „Barrique Art – Artă şi Vin. De Gustibus”. Evenimentul va fi deschis de Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara. Ajuns la ediţia a doua, proiectul susţinut de Fundaţia Herczeg se desfăşoară sub deviza „Arta la…
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Constantin Silvestru (p), Sofocle (p), Veac Nou (p), Canal Bega (p), orele 9 – 17; Jimbolia (str. S. Bărnuțiu, C. D. Gherea, Basarabia, V. Lucaciu, V. Alecsandri, C. Porumbescu, B. Bartok, Moș Ion Roată), Lugoj (str. Ghiocelului, Bocșei, N. Grigorescu, Odobescu,…