Hartuit de RDS, dupa ce a reclamat compania la OPC

Un timișorean susține că e hărțuit de RDS, ca răzbunare pentru că a îndrăznit să facă o reclamație la Protecția Consumatorilor. Deși plătește facturile pe care nu le mai primește acasă, omul a fost anunțat că va fi dat pe mâna unei firme de recuperatori.

Traian Constantin Novac e abonat la RDS de mai multă vreme. Își plătește facturile prin bancomat, imediat după ce încasează pensia. Toate au fost bune și frumoase până când, astă vară, nemulțumit de felul în care erau transmise programele lui preferate, a făcut o reclamație la OPC. „În primăvară, timp de două luni, RDS a difuzat canalele Discovery fără traducere. Am făcut o sesizare la companie, dar nu am primit răspuns. Atunci m-am adresat Oficiului pentru Protecția Consumatorului”, spune Traian Novac.

La scurt timp după depunerea reclamației la OPC, compania de cablu a reacționat. „Am fost imediat contactat de o persoană sus-pusă din firmă, cătreia nu i-am reținut numele și care, într-un mod insinuant, m-a întrebat dacă e devărat că am făcut sesizare la OPC, și m-a lăsat să înțeleg că a fost un act de curaj”, relatează timișoreanul.

După acel telefon, omul a încetat să mai primească facturile. „Chiar și așa, am continuat să plătesc abonamentul prin bancomat, așa cum fac de mult timp”, povestește Traian Novac. Cu toate acestea, RDS îi impută acum facturile neachitate timp de patru luni. Omul spune că e o acțiune premeditate și că firma îl hărțuiește, drept răzbunare pentru reclamația depusă la OPC.

„Achit lunar contravaloarea abonamentului TV la bancomatul din apropierea locuinței. Sumele erau confirmate, până în aprilie, de facturile primite conform articolului 3.4. din contractul inițial încheiat cu RDS. Faptul că nu am mai primit aceste facturi, deși RDS se angajează prin contract să mi le emită lunar, mă face să cred că nimic nu a fost întâmplător, ci premeditat”, mai explică bărbatul.

În notificarea transmisă către Novac pe 3 decembrie, RDS nu menționează, de altfel, lunile restante de la plată. Acum două săptămâni, Traian Novac a transmis în scris explicații și dovada plăților lunare ale abonamentelor RSD. Evident, nu a primit niciun răspuns. La fel de ciudat este că timișoreanul are încă semnal TV. În mod normal, RDS „taie” cablul celor care nu-și achită facturile și înregistrează restanțe, fie și de numai o lună.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

ionel a spus: (decembrie 26th, 2012 at 13:22 )

asta e respectul firmelor ce ofera servicii in romania. intr-o tara normala daca s-ar fi intamplat asa ceva, firma respectiva era stearsa de pe fata pamantului. cazul e cu atat mai revoltator cu cat clientul e luat la suturi dupa ce a indraznit sa-si ceara drepturile din partea unei institutii abilitate, opc. sunt curios ce masuri a luat opc-ul. la feld e curios sunt si daca vreo institutie abilitata se va autosesiza in cazul de fata.

O ROMANCA a spus: (decembrie 26th, 2012 at 22:58 )

ARE DREPTATE DOMNUL, CA ACEASTA FIRMA TRATEAZA CLIENTII CA PE NISTE INFRACTORI !!!!!! TREBUIE SA LUAM ATITUDINE CU TOTI CAND NE INCALCA DREPTURILE, SCOT PROGRAME FARA SA NE ANUNTE SAU SA PUNA ALTCEVA IN LOC ,DAR TAXA E ACEEASI !!!!

Rumburak a spus: (decembrie 27th, 2012 at 01:56 )

fara traducere pe naiba… reclamagiul ala sclerozat a dezactivat titrarea din telecomanda receptorului. in caz ca ai probleme prima data suni la numarul ala unde iti pune muzica „frumoasa” de asteptare pina iti raspunde operatorul. daca nu se rezolva problema esti indreptatit sa faci reclamatie la opc. cit despre factura, multe nu ajung, eu luni de zile nu o primeam si oricum nu o folosesc pt plata.
PS cineva sa spuna alora de la cartea cu moace ca CU nu inseamna SEE YOU.

Adrian Chifu a spus: (decembrie 27th, 2012 at 04:59 )

Cred ca mosu e beat si minte :)) Daca avea restante de 4 luni, cam de vreo 2 luni jumate nu ar mai fi avut activ niciun serviciu. Asa ca e vrajala obosita, sau vreo facatura de articol.

Cristi a spus: (decembrie 27th, 2012 at 08:01 )

E tipic pt Romania! Relatia mari companii – client. La fel am patit la Orange si Vodafone. Romania este o rusine in privinta legislatiei! OPC nu a facut absolut nimic, cum de altfel nu prea face nimic! Ma intreb: de ce nu se desfiinteaza OPC-ul? Daca tot taie frunze la caini… A! Vrei sa faci plangere penala impotriva ofiterului de la OPc ca nu si-a facut treaba? Ti se intoarce tie si procurorul te incalta pe tine, numindu-te reclamagiu! Penibil!

Cristi123 a spus: (decembrie 27th, 2012 at 08:03 )

Rusinos! Insa e tipic pt Romania! Relatia mari companii – client. La fel am patit la Orange si Vodafone. Romania este o rusine in privinta legislatiei! OPC nu a facut absolut nimic, cum de altfel nu prea face nimic! Ma intreb: de ce nu se desfiinteaza OPC-ul? Daca tot taie frunze la caini… A! Vrei sa faci plangere penala impotriva ofiterului de la OPc ca nu si-a facut treaba? Ti se intoarce tie si procurorul te incalta pe tine, numindu-te reclamagiu! Penibil!

@Adrian Chifu a spus: (decembrie 27th, 2012 at 08:31 )

asta e politica firmei la care lucrezi? sa-i faci mosi, beti si mincinosi pe clienti? si daca s-ar insela CLIENTUL vostru, tonul firmei si al angajatilor ar trebui sa fie altul, unul mai decent.

ioji a spus: (decembrie 27th, 2012 at 10:49 )

dasca se intampla asta altundeva angajatii aia erau dati afara in secunda dpi. aici insa isi permit.

angi a spus: (octombrie 12th, 2015 at 19:10 )

Firma care ar fi bine sa aibe concurenta, altfel isi permit orice. Nu am reusit sa intalnesc nici un angajat de la ei in mai bine de 20 ani care sa stie ce face. Gunoaie care te fac de bani.
Ps adrian chifu, ar fi bine sa si pricepi ce se scrie in articol, apoi sa comentezi.
Rumburac, te caracterizezi singur.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.