Reportaj in „Tara Sfanta” (II): Turismul religios, sansa ridicarii economice a Palestinei

În 2012, dacă pleci spre „Țara Sfântă” – și palestinienii își numesc la fel țara, pentru că aici s-a născut Nazarineanul – primești toate avertismentele posibile. La fața locului găsești lucrurile total diferit: dacă faci abstracție de soldați, puncte de control israeliene și mașini de război, descoperi o societate occidentalizată. Aceasta depinde însă, în mare parte, din punct de vedere economic, de Israel.

Economic însă, palestinienii se declară blocați. Ei nu au controlul granițelor, totul trece prin Israel, care decide dacă se pot face sau nu importuri sau exporturi. Bunăoară, ar vrea să importe carne de oaie din România, dar, în ciuda demersurilor durează de ani buni, acest lucru nu e posibil. Își aduc carnea din Australia, iar cheltuielile de transport îi cresc mult prețul.

„Industria ușoară a fost distrusă din cauza imposibilității de a face export. La începutul anilor ’90, sute de mii de palestinieni lucrau în industria ușoară. Acum mai sunt angajați abia 25.000”, explică un om de afaceri palestinian.

Țara încearcă să profite de faptul că are pe teritoriul său importante locuri sfinte pentru lumea creștină. Bethleem, orașul în care s-a născut Isus Hristos, este al lor și tocmai a fost inclus, vara aceasta, în patrimoniul UNESCO. Vestigii la fel de importante sunt la Jericho, unde și România are un stabiliment monastic, însă până acum toate grupurile turistice care ajung acolo o fac prin agenții israeliene.

Totul se învârte în jurul Bisericii Nașterii Domnului, unul din cele mai importante locuri ale creștinătății, lăcaș de cult, monument de artă paleocreștină. Edificiul a fost consacrat în anul 335. Conform tradiției, biserica a fost ridicată pe locul ieslei în care s-a născut Isus din Nazaret. În anul 1717 aici a fost montată inscripția „Hic de virgine Maria Jesus Christus natus est”.

Înalta Poartă a reglementat, în 1757, folosirea lăcașului de cult de către diversele denominațiuni creștine. Astfel, altarul principal și altarele laterale din partea dreaptă sunt folosite de grecii ortodocși, cele două altare laterale din partea stângă sunt folosite de armenii apostolici, iar catolicii folosesc altarul celor trei crai de la răsărit, steaua de sub altarul Nașterii Domnului și grota sfântului Ieronim. Latinii au obținut dreptul de a-și construi o biserică proprie, în stânga Bisericii Nașterii Domnului.

Cel mai vechi oraș din lume, cu atestări ce datează de acum 12.000 de ani, Ierihon este un alt loc important pentru turiștii care ajung în Palestina. Împreună cu Fâșia Gaza, a fost primul oraș cedat de Israel Palestinei în 1994, în urma acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit părții palestiniene în urma retrocedărilor din martie 2005.

Orașul, unde și România are o mănăstire, este o adevărat fortăreață naturală, înconjurată de Muntele Nebo în est, Munții Centrali în vest și Marea Moarta in partea de sud. I se mai spune Orașul Palmierilor, dar și Izvorul lui Ilie, după numele unui izvor căruia proorocul Ilie i-ar fi îndulcit apa.

Nu cu mult timp în urmă, conflictul din Gaza a fost urmărit de toată lumea în direct, la televizor. În timpul ofensivei aeriene împotriva Fâşiei Gaza, lansată la 14 noiembrie, odată cu asasinarea şefului operaţiunilor militare Hamas, Ahmad Jaabari, 163 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 1.235 răniţi, potrivit unui bilanţ medical provizoriu. Organizațiile de apărare a drepturilor omului afirmă că între victime o treime sunt copii și femei. Şase israelieni, între care doi militari, au murit, iar alţi 240 au fost răniţi în urma lansării a aproximativ 1.000 de rachete palestiniene asupra sudului Israelului.

Pe 29 noiembrie, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, liderul Fatah, a prezentat, în cadrul Adunării Generale a ONU, cererea ca Palestina să obţină statutul de stat non-membru al ONU, în pofida opoziţiei Israelului şi Statelor Unite. Cererea a fost acceptată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Cristi a spus: (decembrie 19th, 2012 at 00:12 )

Nazaretul este in Israel nu in Cisiordania unde ai fost tu in vacanta! Cat despre Tara Sfanta pentru Musulmani, cu referire la nasterea lui Isus, dăăăăăă….. cred ca are o mare relevanta. Cele 1000 de rachete palestiniene asupra Israelului, care urmeaza unor ani intregi de teroare, provin din spirit „pacifist”. Inchipuie-ti ca 1000 de rachete pica in centrul Timisoarei, atunci sa te vad ce ai mai spune?!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
La meciul 10 al echipei din acest sezon și la al 401-lea pentru antrenorul Dragan Petricevic în România, SCM Politehnica a făcut un meci mare contra unei echipe ce a jucat în Europa, CS Vâlcea 1924. Partida a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a stabili învingătoarea, 96-91 pentru alb-violeți. Leii din Banat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se poate! Baschetbaliștii Timișoarei au învins după un meci spectaculos, în prelungiri, bronzul ediției trecute
La finalul săptămânii trecute, prefectul Cornelia Micicoi a făcut o vizită în comuna Șag, vizate fiind mai multe obiective. În urma vizitei, Micicoi a apreciat deschiderea autorităților locale și investițiile realizate în educație, sănătate și infrastructură. Vizita a început la Grădinița cu Program Prelungit Șag, unde directorul Cristian-Ioan Moga, a prezentat instituția și proiectul educațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.