„Scopionii Galbeni” au plecat din nou in Afganistan / FOTO

Aproximativ 500 de militari din cadrul Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions” au participat, la Timișoara, la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operații din Afganistan.

Scorpionii Galbeni” fac parte din Batalionul 32 Mircea. Ei vor petrece jumătate de an în Afganistan. În zona de conflict, militarii români vor lua parte la misiuni umanitare și vor asigura paza autostrăzii.

Înainte de plecare, „Scorpionii” au fost salutați de ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, prefectul Eugen Dogariu, primarul Nicolae Robu, președintele CJT, Titu Bojin, cadre militare, rude ale militarilor, dar și zeci de timișoreni veniți să siste la ceremonialul militar și religios.

Ministrul Dușa a promis că va obine fonduri mai mari pentru Armată. În prezent, e vorba de 1,26% din PIB, în timp ce standardele NATO solicită un minim de 2%. „MApN a făcut eforturi deosebite ca pregătirea celor care pleacă în teatre de operațiuni să fie una de excepție. Este important să ne facem datoria în aceste teatre de operațiuni, dar este și mai important ca acești bărbați să se întoarcă sănătoși acasă”, a declarat Mircea Dușa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024

SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește campioana, U-BT Cluj-Napoca, în ultimul meci al anului 2024, la sala Constantin Jude. Alb-violeții vin după două succese în deplasare. Timișoara s-a impus pe terenul formației Steaua București (70-57), în Liga Națională, și în sala din Giulești, 77-72 cu Rapid București. Acest din urmă meci le-a adus calificarea în turneul final,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Rata șomajului din Timiș rămâne peste unu la sută

Rata șomajului se menține în județul Timiș peste unu la sută, fiind în creștere nesemnificativă. Luna noiembrie se încheie cu o rată a șomajului de 1,09% față de 1,06% în octombrie, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. La sfârșitul lunii noiembrie, rata șomajului a fost de 1,09%, fiind înregistrat un total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din Timiș rămâne peste unu la sută
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește campioana, U-BT Cluj-Napoca, în ultimul meci al anului 2024, la sala Constantin Jude. Alb-violeții vin după două succese în deplasare. Timișoara s-a impus pe terenul formației Steaua București (70-57), în Liga Națională, și în sala din Giulești, 77-72 cu Rapid București. Acest din urmă meci le-a adus calificarea în turneul final,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024
Rata șomajului se menține în județul Timiș peste unu la sută, fiind în creștere nesemnificativă. Luna noiembrie se încheie cu o rată a șomajului de 1,09% față de 1,06% în octombrie, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. La sfârșitul lunii noiembrie, rata șomajului a fost de 1,09%, fiind înregistrat un total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din Timiș rămâne peste unu la sută
Lugojul va beneficia de 13 milioane de euro, fonduri europene în cea mai mare parte, pentru un parc nou, reabilitarea a alte patru parcuri, dar și infrastructură modernizată. Două noi contracte de finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027 au fost semnate astăzi de reprezentanții Primăriei Lugoj și cei ai ADR Vest. Primul proiect, „Creșterea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea din Lugoj și ADR Vest au semnat două contracte de finanțare cu fonduri europene, în valoare de 13 milioane de euro
Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara
Duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională “Efta Botoca” din Jebel va avea loc un concert de colinde, datini şi obiceiuri de Crăciun.  Spectatolul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Jebel. Magia colindelor şi a datinilor de Crăciun va prinde viaţă sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert de colinde, sâmbătă, la Jebel
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!

Top