Timișorenii care se visează bucătari în cele mai bine cotate restaurante din lume ar putea să-și demonstreze talentul chiar acum. În orașul de pe Bega vor avea loc preselecțiile pentru noua ediție a Masterchef, unul dintre cele mai populare concursuri de gătit.
Preselecțiile de la Timișoara vor avea loc sâmbătătă, 20 iunie, de la ora 9, la Hotel Continental. Toată lumea este binevenită, dar participanții trebuie să aducă cu ei și un preparat delicios, care ar putea să-i impresioneze pe jurați. Sunt acceptate orice fel de mâncăruri, de la supe, la deserturi inedite. Alte orașe din țară au găzduit deja preselecții, iar numărul participanților a fost foarte mare. Mii de persoane de toate vârstele și din toate domeniile și-au încercat norocul aducând cu ei preparate de soi. Cei care vor să participe la preselecții trebuie să se înscrie aici.
Comentarii prin facebook