Meteorologii au emis sâmbătă o nouă avertizare, care vizează, de această dată, căderi de zăpadă. Aceasta este valabilă în câteva județe din sud-vest și sud, inclusiv în Caraș-Severin.
Inca un concurs de angajare la Primaria Timisoara
Primăria Timișoara începe anul cu un nou concurs de angajare. De această dată, este vorba despre trei posturi vacante la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. Unul dintre ele este liber doar până în luna noiembrie.
Oficial: romanii au avut cel mai cuminte Revelion din ultimii cinci ani!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că românii au petrecut cele mai liniştite sărbători de iarnă din ultimii cinci ani. Nu s-au înregistrat incidente în noaptea de Revelion și au fost puține accidente cauzate de folosirea materialelor pirotehnice.
De la Roma la Timisoara: povestea unui opait cu… poveste, la Muzeul Banatului
Piese rare, care au scris istorie, vor fi prezentate, din acest an, în fiecare lună, celor care trec pragul Muzeului Banatului. Instituția a decis să ia modelul altor muzee și să scoată lunar din colecțiile sale un artefact cu poveste.
De la doamna cu gramatica, la doamna cu chitara! Maria Grapini incepe anul in forta
Europarlamentarul Maria Grapini vrea să-l detroneze pe primarul Nicolae Robu! Nu, nu în lupta pentru un mandat în biroul de pe CD Loga 1, cel puțin nu încă, dar măcar pentru locul de cel mai bun… chitarist politician! Grapini și-a început „campania” cu o postare spectaculoasă, chiar în noaptea de Revelion.
Teatrul National se tine de recorduri: 50.000 de spectatori pe jumatate de stagiune
Timișorenii se dau în vânt după teatru. Asta arată cifrele primei jumătăți a stagiunii Teatrului Națională, conform cărora 50.000 de spectatori au trecut pragul celor trei săli de spectacol. Au fost multe premiere, iar promisiunile pentru 2016 sunt cel puțin la fel de tentante.
Domnule Robu, nu marimea conteaza!
Când l-am auzit pe primarul Nicolae Robu la final de 2015 că Timișoara va avea în curând un stadion și o sală polivalentă, ca urmare a unui răspuns corect al Companiei Naționale de Investiții, zău că nu știam dacă edilul liberal e Moșul Crăciun care ne aduce bucuria sau e copilul naiv care mai crede în minunea de sub brad.
2015 fost anul Colectiv. 2016 ce an va fi?
Dacă ar fi să descrii un an printr-un singur cuvânt, cred că 2015 ar fi anul „Colectiv”, așa cum 2014 a fost anul „Iohannis”. Groaznica tragedie din clubul bucureștean a condus la o schimbare totală nu doar la nivelul guvernului, dar chiar și la nivelul mentalului multor români.
Biletele la concertul de Anul Nou de la Viena din 2017, la un click distanta
Toată lumea vrea să vadă pe viu concertul de Anul Nou de la Viena, cererea de bilete fiind uriașă. În aceste condiții, organizatorii au decis, de ani buni, ca acestea să fei tras la sorți. Și în 2016, în perioada 2 ianuarie – 29 februarie, oricine se poate înscrie la inedita „loterie”. Sunt trei concerte, toate cu același program.
Timisoara a intrat in 2016 in ritmuri rock / FOTO
Timișorenii n-au ținut cont de avertizarea meteo de frig și au ieșit în număr mare în Piața Victoriei, pentru a sărbători intrarea în noul an. Cu un spectaculos foc de artificii și un superconcrt Cargo, orașul de pe Bega a pășit zgomotos în 2016.
La multi ani! An nou fericit s-aveti!
S-a mai incheiat un an pe care l-am petrecut în mare măsură împreună. Vă mulțumim pentru prietenia voastră, fără de care noi, www.deBanat.ro, nu am fi existat!