Timișorenii care locuiesc în zona străzii Căpitan Damșescu ar putea avea probleme cu apa rece pe parcursul zilei de marți. Totul, din cauza unui „Dorel”, care a spart, în timpul unor lucrări, magistrala.
Aquatim SA anunţă că, „din cauza unor lucrări de pozare subterană a unor cabluri electrice efectuate de o firmă specializată”, a fost afectată o conductă magistrală de apă pe strada Căpitan Damşescu. Altfel spus, muncitorii care aveau o lucrare în zonă au fost extrem de „atenți” și au produs o adevărată fântână arteziană, strada fiind inundată aproape instantaneu. „Echipele Aquatim au intervenit rapid şi au izolat defectul, prin închiderea sectorului de conductă afectat, urmând să desfăşoare lucrări de remediere. Facem eforturi ca locuitorii din zonă să beneficieze de apă la robinet”, au transmis reprezentanții operatorului de apă-canal.
Comentarii prin facebook