Deputatul Pavel Popescu, șoc la Antena3: „Mai știu un partid înființat de un securist, Dan Voiculescu” / VIDEO

Deputatul Pavel Popescu a făcut istorie la Antena 3, blocându-i pentru câteva clipe pe Gâdea, Badea și celați „ciuvici” din studiou. El a vorbit de funie în casa spânzuratului, amintind că patronul televiziunii, Dan Voiculescu, a colaborat cu Securitatea.

Pavel Popescu

În timp ce se discuta de Dacian Cioloș, toți cei din studiou dând verdictul că partidul acestuia a fost fondat de un securist, deputatul Pavel Popescu a avut o replică care, pur și simplu, i-a amuțit pe cei din studiou: Mihai Gâdea, Mircea Badea, Mugur Ciuvică etc. „Mai știu un partid înființat de un securist, Voiculescu, nu Vlad, ci Dan Voiculescu, pe speța asta fiind foarte ușor atacabili și dumneavoastră”, relatează G4Media. După un moment de tăcere, a izbucnit Mugur Ciuvică: „De către un bou! Trebuie să fii mult prea bou ca să-l ataci pe Voiculescu pe tema asta”.

În 2011, decizia CNSAS prin care Dan Voiculescu a fost dovedit drept colaborator al Securității a rămas definitivă în urma unei decizii a Curții Supreme. Voiculescu a fost recrutat ca informator de Securitate în 1970, primind numele conspirativ „Mircea”. În 1973 a fost recrutat în rețeaua Directia a III-a unde i s-a dat numele de cod „Felix” si timp de doi ani a dat o serie de note informative despre colegi, rude plecate in străinătate și cetățeni străini. cu care a avut contact. Dan Voiculescu a fondat în anii 90 Partidul Umanist Român, transformat ulterior în Partidul Conservator.

Sursă foto: dcnews.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 15:55 )

Adevărat grăit-a!

alina a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 16:13 )

asta chiar e bou…din prostie in prostie….astia sunt tinerii din pnl timis….ca ceilalti primesc terenuri gratuite de case

Poli 21 a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 18:00 )

Alinuto, se pare ca esti o pereche potrivita pentru un bou, oricare ar fi el. Ai totusi grija sa nu te reproduci dind nastere la alti boi sau alte vaci.

Bănățean a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 19:21 )

Adevărul tânărului parlamentar a deranjat latrinistul șef,un eșec al naturii, și ciracii lui , penibilitati inegalabile -ciuvici,urși,tumorei,zamfirei, chireacdecei etc.! Bravo,dle Popescu !

tibi a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 20:51 )

pai asta chiar ca e bou, nu a blocat pe nimeni, tocmai ca radeau de el, de bou ce e. acest bou al carui sef e comunistul nicolae robu.

koks a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 21:10 )

intre securist si informator la securitate este intr-adevar o mare diferenta. securistii aveau ceva pregatire, in timp ce informatorii erau cei mai jegosi oameni. vanzatori de oameni. niste gunoaie

tibi a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 22:16 )

da, bravo, dati-mi dislike. va uitati in gura unui bou penelist, un lacheu de-al lui robu, de parca ar fi mai bun decat oricare ordinar din psd. de-asta traim intr-o mizerie de nedescris, in ultimul hal de jeg. „ca nu e psd”, de-aia.

Ardelean a spus: (ianuarie 25th, 2019 at 23:20 )

Pt.Tibi ,Mizerabil ești precum toți postacii pesedrac.nea. Jignești fara argumente, ești paralel cu logica, ce mai,un postac teleordrac.nist. Eu ,dacă-ti spun că ești un BOU ciumat,nu te jignesc,spun adevarul. Așa și dl.Popescu,a spus adevărul-doar boii nu vreau să-l vadă-,infractorul voikulescu, pușcăriașul,hotul,escrocul, banditul a fost SECURIST.

tibi a spus: (ianuarie 26th, 2019 at 15:38 )

ardelean, cred ca stai prost cu intelegerea textului, esti penelist platit sa posteze, sau pur si simplu imbecil. chiar daca ce spune get-de-creion popescu este adevarat, si esti, nu inseamna ca el are vreun drept sa acuze pe altcineva. mai lasa termenii aia neamuzanti, esti tu paralel cu orice. PNL = PSD = restul partidelor, CANCER, trebuie sa fie inlocuiti toti, luat totul de la 0. toti sunt securisti, inclusiv limbricul popescu deci nu inteleg cum indrazneste sa vorbeasca.

tibi a spus: (ianuarie 26th, 2019 at 18:25 )

de ce sunt mizerabil, latrinistule? ca nu-mi convine sa cand isi da acest papagal subordonat lui robu cu parerea? „tanarul parlamentar” nu e cu nimic mai bun decat sefu’sau. FARA ARGUMENTE? asculta aici, papagalule. am impresia ca tu esti extraordinar de multumit de starea orasului. acest „tanar parlamentar” tace malc si isi sustine seful megaloman. cand eu il fac BOU, uite tocmai, ca o fac cu acest argument foarte pertinent. tu ma faci BOU doar pentru ca n-ai altceva in repertoriu, esti un papagal. dar haide, arunc-o pe aia cu „nu esti cu noi? esti pesedist”. vai de capu’ tau!

tibi a spus: (ianuarie 26th, 2019 at 18:27 )

si faptul ca il face pe ala securist, MARE LUCRU. de parca nu stia toata lumea. nu ne spune nimic nou. latra unii la altii fara efect. PNL, halal opozitie, se latra PSD si PNL intre ei, cand de fapt toti sunt in cardasie, niste talhari ordinari!

Dr Seuss a spus: (ianuarie 27th, 2019 at 08:49 )

asa si ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Au câştigat la ultima apariţie şi au încheiat campionatul pe locul 13. Final de sezon într-o notă pozitivă! “Leii” din Banat câștigă în minimum de meciuri (două) seria cu CS Vâlcea 1924, astfel că jocul de marţi seară de la sala “Constantin Jude” a reprezentat ultima apariție oficială pe teren în stagiunea 2023-2024. Aşadar, prim-divizionara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Lei într-o atmosferă de sărbătoare
În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
Top