Hoți „inteligenți”, la Timișoara. După ce au furat o bicicletă din zona străzii Telegrafului, aceștia s-au dus să o vândă în Piața Badea Cârțan, practic în aceeași zonă din urbea de pe Bega.
Hoții nu sunt iubitori ai pedalatului sau au vrut să scape repede de „pradă”. Altfel nu se explică cum au ajuns atât „de departe” cu bicicleta furată…
Polițiștii locali au observat, în această dimineață, în jurul orei 08.40, doi tineri care încercau să vândă o bicicletă în apropierea sectorului lactate-brânzeturi din Piața Badea Cârțan.
„Cei doi au fost identificați de polițiștii locali, stabilind că se numesc F.C., de 16 ani, și R.I., de 19, ambii din Timișoara. Luați la întrebări cu privire la bicicleta pe care intenționau să o comercializeze, aceștia au declarat că nu le aparține, că au sustras-o de pe str. Telegrafului din Timișoara”, transmit cei de la Poliția Locală Timișoara.
Tinerii au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor, fiind acuzați de infracțiunea de furt.
Comentarii prin facebook