Alfred Simonis reacţionează la schimbarea Aurei Danielescu din fruntea ISJ Timiş

Alfred Simonis

Alfred Simonis

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată şef al grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, a reacţionat după ce şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Aura Danielescu, a fost schimbată rapid şi înlocuită cu PNL-istul Marin Popescu.

Ministerul Educaţiei a decis să nu-i mai prelungească Aurei Danielescu (PSD) mandatul în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Începând de luni, inspector şcolar general va fi Marin Popescu (PNL), lucru care l-a deranjat profund pe Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş.

 „În vremuri de criză, Guvernul tace și face, schimbă fix profesioniștii care au demonstrat că înțeleg să ia măsuri și să lupte pentru oameni. Meritocrație în stare pură. Astăzi este vorba despre primul inspector general școlar din țară care a cerut închiderea școlilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului – Aura Danielescu. Bine că rămâne în funcție un prefect care și-a permis să spună că romii sunt bolnavi pentru că sunt romi. Din păcate așa înțelege Guvernul să gestioneze o criză profundă, în loc să țină cu dinții de oamenii cu experiență, de profesioniști, de cei care deja știu exact ce au de făcut, îi trimite acasă și îi înlocuiește cu persoane care vin acum și dau cu nasul de probleme și habar nu au cum să gestioneze lucrurile. Oameni buni, sunteți responsabili de o țară întreagă, într-o criză fără precedent, treziți-vă!”, a anunţat Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

rebel pesedist a spus: (martie 20th, 2020 at 15:35 )

Freddy iar trage pe nas!

Ion a spus: (martie 20th, 2020 at 16:13 )

Cand era considerat ginerica aproape ca au fost rude .

Mihaela a spus: (martie 20th, 2020 at 16:18 )

Saracu Fredy nu stie sau se face ca nu stie, Popescu nu vine de pe strada si are o vechime mult mai mare in ISJ ca rurala de la Masloc.

Ochiul limpede a spus: (martie 20th, 2020 at 19:29 )

Pupila domnul dragnea din Timiș, marele cărturar a ajuns sa aprecieze eminente cenusi puși în funcții sa facă ce,, trebuie” nu ce stiu(fiindcă sigur nu știu). Vine pnl(cu puțin PDL) apare domnul Marin Popescu, vine psd hop doamna danielescu. Rocadele acestea de nulități țin societatea pe loc indiferent de domeniu.

Anca S. a spus: (martie 21st, 2020 at 21:52 )

Cine mai e si acest „specialist” ? A, e sef la PSD ! Daca asa se exprima un sef la PSD… Nu merita deranjul unui comentariu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Top