Cine a pus cuşca în drum? Ce mai „răsare” prin cartierele timişorene

constructie cusca

constructie cusca

O construcţie bizară sub forma unei cuşte a apărut la câţiva metri de Şcola Generală nr. 25, din zona Girocului. Timişorenii care stau în zonă nu înţeleg ce rost are respectiva construcţie, considerând-o în schimb foarte periculoasă.

Potrivit unui cititor care ne-a sesizat problema, construcţia ciudată ar fi apărut în vara anului trecut. „Vă scriu în legătură cu o construcţie care a fost executată în vară şi care arată deplorabil, nimeni nu cunoaşte rostul construcţiei. Este amplasată la câţiva metri de gardul Şcolii Gimnaziale nr. 25 din Timişoara, lângă parcarea de pe strada Nicolae Ilieşu şi este un real pericol pentru cetăţeni, deoarece este într-o stare de degradare”, arată timişoreanul

El a mai spus că a încercat să sesizeze Primăria, dar fără niciun rezultat.

“Menţionez că am făcut sesizare şi prin intermediul renumitei aplicaţii a PMT şi normal că nu am primit răspuns. Am început să primesc răspunsuri la sesizarile din 2019”, a continuat acesta. Timişoreanul face referire la sistemul de sesizare on-line al primăriei, care a dat răpunsuri şi după doi ani de la depunerea sesizărilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ion a spus: (martie 3rd, 2020 at 09:43 )

Asta da,are cu totul alta estetica decat garajele alea demodate….si nici nu trebuie inscrisa in CF,nu are nevoie de autorizatie de construire,numai avantaje….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top