După aproape două luni de pauză, navetiștii din Jimbolia vor putea ajunge la Timișoara din nou cu trenul. CFR a reacționat în sfârșit la drama celor peste 230 de persoane în pericol să-și piardă locurile de muncă sau să aibă probleme la școală.
De pe 19 aprilie, pe traseul Jimbolia – Timișoara și retur nu a mai circulat niciun tren, deși, până atunci, erau patru curse în fiecare zi. De la jumătatea lunii mai a fost înființată o cursă de autobuz a unui operator privat, dar prețurile biletelor erau, conform primarului Darius Postelnicu, de patru ori mai mari decât la tren. Peste 230 de oameni erau nevoiți să ajungă zilnic la Timișoara, la muncă sau la școală, astfel că situația era deosebit de dificilă. Acum zece zile, primarul liberal a solicitat intervenția directă a premierului Victor Ponta, însă până acum acesta nu a răspuns. Între timp, a reacționat totuși CFR. Operatorul de transport a preluat linia Timișoara – Jimbolia și retur și, de luni, 15 iunie, va pune din nou în circulație trenuri pentru navetiști. Ar urma să fie șase perechi, dar orarul acestora nu a fost încă anunțat. Urmează ca programul după care vor circula acestea să fie postat pe site-ul companiei.
- Citește și: Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
- Citește și: Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
- Citește și: S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
- Citește și: Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
- Citește și: Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
- Citește și: Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
- Citește și: AMR cu minus
- Citește și: Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 octombrie 2026
- Citește și: Schimbări în programul mijloacelor de transport public în perioada 3–4 octombrie, cu ocazia Liberty Maraton 2026
- Citește și: Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
- Citește și: Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
- Citește și: La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
- Citește și: Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
- Citește și: Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
- Citește și: Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
- Citește și: Handbaliștii de la SCM Poli înfruntă din nou campioana, Dinamo
- Citește și: Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
- Citește și: Dominic Fritz, “Against the wind”
- Citește și: Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
- Citește și: Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 octombrie 2026








































Comentarii prin facebook