Operatorul de apă şi canal Aquatim a ţinut criza departe de afacerile sale şi s-a specializat în obţinerea de fonduri europene pentru investiţii. În plus, este singura societate din subordinea Primăriei Timişoara a cărei cifră de afaceri creşte anual.
Primăria Timişoara are în subordine societăţi comerciale, instituţii culturale şi o regie. Sunt 12 de toate, dar numai una dintre societăţile comerciale are caietul de reclamaţii gol, dar şi cifră de afaceri care apropae că se dublează de la un an la altul. Este vorba de Aquatim, societate care pare să se fi ţinut departe de criză şi, în plus, are o vastă experienţă în obţinerea de fonduri europene pentru investiţii.
Operatorul de apă şi canal are, numai în Timiş, investiţii de aproape 118 milioane de euro. Trei sferturi din această sumă reprezintă fonduri europene. Ultimul proiect depus la Bruxelles prevede extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş. Vor beneficia de această investiţie majoră locuitorii din Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz şi Sâmnihaiu Român. Din bani europeni vor fi reabilitate staţiile de tratare a apei şi vor fi construite staţii de epurare a apei uzate, precum şi de tratare a nămolurilor rezultate din acest proces. Din tarifele de la apă şi canalizare pe care le plătesc abonaţii, Aquatim nu şi-ar fi permis niciodată lucrări de o asemenea anvergură.
„Am ales să facem investiţii la momentul potrivit şi să le corelăm cu planurile de dezvoltare viitoare. Toate cheltuielile de exploatare sunt strict controlate. Resursa umană este singura care nu-şi pierde valoarea în criză. Reforma administrativă a fost făcută cu câţiva ani în urmă la Aquatim. Reducerea de personal a avut loc pe cale naturală, plecări, pensionări, transferuri, aşa că acum nu s-au făcut disponibilizări. Dimpotrivă, odată cu extinderea ariei de operare în regiune, numărul angajaţilor a crescut, prin absorbţia controlată a personalului din localităţile respective”, spune Loredana Leordean, de la Biroul comunicare şi relaţii publice al Aquatim.
Comentarii prin facebook