Busoi pune de-un complot antiRobu pentru a-l face pe Ciprian Bogdan sef la CJT

Liberalii îi iau peste picior pe PSD-iști că n-au încă un candidat la Primaria Timișoara, dar nici ei nu par să stea mai bine la capitolul CJ Timiș. Respectiv, nu și-au găsit un candidat pentru șefia instituției păstorită încă de Titu Bojin. E adevărat, aici nu va fi vot direct, după schimbarea legii, președintele CJ urmând să fie votat de consilierii județeni. Cu toate acestea, e important ca lumea să știe cine va fi candidatul fiecărui partid, acesta putând să tragă lista sau, dimpotrivă, s-o trântească. Plus că la negocierile care vor urma alegerilor contează foarte mult personalitatea candidatului la șefia instituției.

busoi si robu

Trecând peste această paranteză, dacă ai fi adept al teoriei conspirației, ai putea spune liniștit că există un blat între PNL și PSD. În sensul că PNL nu se bagă peste CJT, iar PSD peste primărie. De aici și vehicularea unor nume destul de slabe ale PNL la CJT, în timp ce în PSD e o competiție acerbă pentru… cine să nu candidez la primărie. Și totuși în pole-position la PNL pentru șefia CJT se află Marian-Constantin Vasile, om de încredere al primarului și co-președintelui PNL Timiș Nicolae Robu. Asta, ca să nu-i spunem băiatul său de casă. Mai trebuie spus că nominalizarea candidatului trebuia făcută de pe la finele lunii noiembrie anul trecut, dar s-a tot amânat la nesfârșit. Oficial, ar mai fi în cursă Marin Popescu, din fostul PDL, dar și fostul prefect Ovidiu Drăgănescu. Neoficial, în funcție de nenumăratele dosare penale pe care le are, s-ar mai băga în competiție și deputatul Alin Popoviciu.

De ultimă oră însă, în cursă a intrat o grupare din PNL cu o nouă nominalizare. Este vorba de cea a lui Ciprian Bogdan, fost șef al Spitalui Județean și vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, când această instituție era condusă de Cristian Bușoi. Candidatura n-a fost făcută publică, fiindcă se lucrează încă mult în culise. Șeful coteriei care vrea să-l propulseze pe Bogdan este amintitul Bușoi, candidatul Antena 3 la Primăria Capitalei. Poate și al PNL, dacă liberalii țin cu dinadinsul să piardă Bucureștiul. Oricum, se pare că Bușoi are mult timp și pentru intrigi în filiala PNL Timiș. Pe el îl leagă o veche camaraderie cu Bogdan, încă de pe vremea când controlau împreună sistemul sanitar din Timiș, iar prietenul lor Vlad Iman (fost și actual angajator al lui Bogdan) era abonat la contractele Spitalului Județean.

ciprian bogdan

Evident, din această grupare nu putea lipsi Sorin Supuran, cel care l-a și contracandidat pe Robu la ultimele alegeri pentru șefia PNL Timiș, pierzând la o diferență de numai 45 de voturi. Surse din PNL spun că jocurile se fac mai mult la București, acolo unde Bușoi are o trecere mult mai mare la șefia partidului decât Robu. În același timp, Supuran, care are relații bune în teritoriu, pune presiuni pe primării. Fiindcă un rol extrem de important în desemnarea candidatului îl vor avea primarii PNL. Pe care Supuran îi știe foarte bine, el având de altfel în CV două mandate de edil la Biled.

Marian Vasile secretar general adjunct al PNL Timis08

Surse din PNL susțin că această „conspirație” este și un act revanșard pentru un lucru întâmplat în 2012. Atunci când Marian-Constantin Vasile a fost desemnat vicepreședinte CJT din partea PNL, în detrimentul lui Cosmin Costa, pentru care exista o înțelegere inițială între Robu și gruparea Bușoi-Supuran. Că acțiunea acestei grupări va avea șanse de reușită e greu de spus în acest moment. În condițiile în care Robu pare însă destul de distanțat de treburile politice, fiind mai preocupat de primărie, e foarte posibil. Decisiv însă va fi modul în care vor juca primarii PNL veniți din PDL, controlați în mare parte de Dan Popa și Dănuț Groza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

Tutorial a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 17:32 )

Deja incep jocurile in acest partid, de ce nu se poate sa mearga in functii ca si consilieri locali/judeteni, vice-presedinti sau presedinti de consilii oamenii care au tras ani la rand pentru partid. Si dupa revolutie tot cei din Bucuresti decid soarta Timisorii? Revolutia inseamna ca s-a facut degeaba.

Xantis a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 17:35 )

Nu ii cunosc bine activitatea lui Ciprian Bogdan, dar daca se adevereste ca cine se aseamana se aduna, va fi vai si amar…
Cam asta e Busoi: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20274456-cine-este-cristian-busoi-fostul-presedinte-cnas-posibil-candidat-pnl-primaria-bucuresti-europarlamentarul-fost-interceptat-dosarul-baronului-mehedinti-adrian-duicu.htm

Liberalul a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 17:35 )

Un om ca Marian Constantin Vasile ar merita pe deplin aceasta functie, a muncit in campanii cat altii stateau prin cafenele la facut jocuri. Sper ca acest tanar va ajunge unde isi doreste!

Zanatovici a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 17:40 )

Un articol interesant, ca in orice partid exista fel si fel de tabere (nimeni nu poate multumi pe toata lumea), Ciprian Bogdan a ajuns in functii datorita profesionalismului sau medical, dar in administratie medicina nu prea are ce face. Vad ca a facut multe ca manager de spital, poate va face si in administratie si ca tara sa mearga bine ar fi cel mai onorabil pentru cetatenii ei sa nu se mai mearga pe poate va face, poate vom face!

Anonimus a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 17:47 )

Hai ma terminati cu ineptiile astea. In PNL TM comanda si decide Robu, nu altii. Pai nu-ti dai seama ce ar insemna sa aibe omul lui la CJT? Trebuie sa fie inconstient sa piarda ocazia de a avea omul lui!!!

Asdf a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:00 )

Fie cine o fi dar sa fie om de calitate, sa stie si judetul si problemele, sa poata forma o echipa din primari pentru primari, sa aibe experienta atat in judet cat si in regiune.

Alex a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:04 )

Sa-i supuna la vot, sondaj, ceva… Si cel mai bun sa intre in joc.

zaranga a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:12 )

numai jocuri de culise… ce pana mea e asta, partid sau teatru? nu cred abureala asta

marian a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:19 )

Daca se fac jocuri la Pnl castiga Psd.

Ivan a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:29 )

Ce ai mai ziaristule de (pe) terasa cu oamenii astia? Bagi batul prin gard. Nu cred ca se decide candidatul asa, pe vorbe, pe surse.

Dedea a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 18:30 )

Singurul cu șanse reale din partea PNL la șefia CJT ar fi Alin Nica. Restul e cancan!

bibi a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 19:56 )

Haide lăsați-mă cu Supuran, nu a fost în stare sa câștige primăria Biled,

Omu' Vechi a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 20:13 )

Numai postaci penelisto-basisti pe aici. Numai frustrati (tutorial catre-i acelasi cu liberalul) , zanatovici = ciprian bogdan ( ce nume si-a luat asta !!) care n-a facut nicio branza la judetean , ca apa chioara , iar primarul cantaret de la besinova e o gluma misto. Daca se opintesc un pic pesedistii impreuna cu uneperistii si aldisti nu pupa pdeleul vopsit in penele nici judetul si nici timisoara. Sau ati uitat cine la facut primar pe dl robu ? Sa nu spuneti ca penelistii ca va rad si curcile. Fara usl n-avea nicio sansa …

Diana a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 22:38 )

Daca era pe lista USL o maimuta si aceea iesea, omule vechi esti cam frustrat. Sa inteleg ca esti unul dintre cei trasi de Robinho pe linie moarta?

Sorina a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 22:39 )

Ciprian este un baiat de caracter, dar in caz de se lasa dupa Busoi va fi vai de steaua lui :)!

Paula a spus: (ianuarie 7th, 2016 at 22:41 )

Uite asa se dezbina un partid, daca era Busoi asa tare cum il lauda unii era presedintele PNL Timis. Haideti oameni buni sa vorbim realitatea nu fictiunea. Ciprian nu are cum sa ajunga presedinte acolo.

anteconbega a spus: (ianuarie 8th, 2016 at 08:56 )

Dl Alin Nica e, totuşi, un primar rural, chiar dacă e un rocker simpatic. Realitatea e că singurul care face opoziţie mai de Doamne Ajută în C.J. Timiş, chiar şi fără sprijinul IPS Ioan Sălăjenu, e tânărul Marian C. Vasile, şeful grupului de consilieri ai Noului PNL. Primarii PNL veniți din PDL, controlați în mare parte de Dan Popa (Renault) și Dănuț Groza (Zopass and Delhi-Packard), îl susţin pe Marian, care e şi el produsul de succes al unei mari corporaţii internaţionale.

Adrian a spus: (ianuarie 8th, 2016 at 09:17 )

Eu ii cunosc personal pe toti cei mentionati in articol. Si parerea mea este ca: Cipi Bogdan e un tip de treaba, bine intentionat, harnic. Ar avea toate calitatile, dar s-a legat de Busoi prea devreme, si acum nu mai poate scapa.

Acest Busoi e un Ponta al PNL. E un tip care se viseaza prim ministru si presedinte, dar asta doar ca sa protejeze mafia din care face el parte. Trebuie sa se scrie mai mult despre el, trebuie expus, fortat afara din vizuina, la intrebari libere, si atunci se vor lamuri mai multi cate parale face oltenasul asta.

@Omu' Vechi a spus: (ianuarie 8th, 2016 at 19:01 )

Grindeanule, stai jos, esti P..r…sT! Nota 2, sa vi cu tac’tu la scoala!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și Radu Țoancă

Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu

O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.