Informatica Timişoara şi-a dat trei autogoluri într-un singur joc!

Flacăra Făget este campioana de toamnă a Ligii a IV-a Timiş. Formaţia lui Oli Trandu a trecut şi de unul dintre cele mai grele examene ale turului, chiar în ultima etapă, elevii lui întâlnind pe FC Chişoda. Examenul a fost trecut cu brio, iar Flacăra a terminat turul de campionat în fruntea clasamentului.

Pobeda Dudeştii Vechi este cu adevărat o echipă incomodă pentru orice adversar din serie. Se pare că „bulgarii” se doresc a fi arbitrul seriei în ceea ce priveşte promovarea. De acest lucru s-au convins şi cei de la Timişul Şag, care s-au lovit de un efectiv aproape complet al „bulgarilor”, ceea ce a dus la victoria Pobedei din Dudeştii Vechi. CSM Lugoj sau Vulturii Pădureni (Lugoj)? Asta e întrebarea pe care şi-au pus-o iubitorii fotbalului din Lugoj înaintea partidei dintre cele două formaţii. Răspunsul a venit după cele 90 de minute regulamentare, iar Vulturii par să fie formaţia momentului din zona Lugojului. Adrian Stoicov a încasat două înfrângeri în decurs de nici 48 de ore. Vineri a pierdut cu Poli II Timişoara jocul cu Gloria Arad, unde a stat în premieră pe banca tehnică în calitate de antrenor principal, iar sâmbătă a făcut din nou cunoştinţă cu gustul amar al umilinţei, pierzând pe terenul celor de la Real Dragşina. Chiar dacă viitorul nu sună chiar aşa de bine la Teremia Mare, primarul localităţii din apropierea Sânnicolaului Mare, Cosmin Sântean, are toate motivele să se felicite că a dus echipa în localitatea pe care o păstoreşte atât de original. Primarul, unul dintre puţinii jucătorii cu burta la vedere din Liga a IV-a, a înscris primul gol în acest eşalon, din lovitură de pedeapsă.

Flacăra Făget – FC Chişoda 2-1 (Coca, Gălan / Abu-Lebda)

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 42, prin Şadi Abu-Lebda. „Am avut noroc că am egalat imediat după ce am reluat jocul de la mijlocul terenului, la numai un minut după ce Abu-Lebda a marcat”, spune Oli Trandu. Fundaşul gazdelor, Gălan, a stabilit scorul final cu 15 minute înainte de ultimul fluier al arbitrului Răzvan Drăgoi.

Timişul Şag – Pobeda Dudeştii Vechi 1-2 (Puşcaşu / Vasilcin, Novac)

Joc cu scântei la Şag. Era doar minutul 7 al partidei de la Şag, iar Pobeda conducea deja cu 2-0, prin golurile lui Vasilcin şi Novac, ultimul dintre aceştia reuşind să introducă balonul în poartă de la 40 de metri. Antrenorul oaspeţilor, Petre Mirciov, s-a arătat încântat de arbitrajul lui Raul Ciev, pe care l-a apreciat „pentru curajul lui în luarea unor decizii importante, dar şi pentru că nu a cedat presiunii unor oficialii ai Timişului Şag”. De cealaltă parte, Adrian Ianoşev s-a rezumat să aprecieze doar că arbitrul este foarte tânăr.

Auto Timişoara – AS Peciu Nou 2-2 (Leleczi, Curea / Stoican, Andrache)

AS Peciu Nou a condus de două ori în jocul cu Auto Timişoara. Chiar şi în aceste condiţii, la finalul jocului, Ilie Stoican de la Peciu Nou a precizat că scorul este echitabil, chiar dacă echipa sa a condus de două ori, iar unul dintre goluri a fost marcat chiar de el. Timişorenii au păcătuit din nou în faţa porţii, atacanţii lui Ovidiu Panaitescu ratând din orice poziţie.

Unirea Cerneteaz – Juventus Pişchia 2-4 (Negru, Ţigănaş / Ciobliş, Bota 3)

Călin Bota a făcut din nou diferenţa pe tabela de scor în favoarea celor de la Juventus Pişchia, reuşind din nou un hattrick. „Am câştigat fără prea mari probleme. În minutul 30 echipa mea conducea deja cu 3-0”, a precizat antrenorul Juventusului din Pişchia, Cosmin Stan.

Viitorul Sânandrei (Teremia Mare) – Informatica Timişoara 4-0 (Sântean 11m, Borza 2 autogoluri, Covaci autogol)

Fotbaliştii de la Informatica Timişoara sunt nişte veritabili cascadori ai râsului. Cel puţin aşa au arătat elevii lui Călin Ciubotariu în partida susţinută de Informatica pe terenul de la Teremia Mare. Borza, fotbalistul oaspeţilor, şi-a trecut în cont o „dublă”, dar în propria poartă. Cireaşa de pe tort a pus-o cu, la fel de mare graţie, un alt jucător al oaspeţilor, Covaci, care a reuşit şi el să-şi învingă propriul portar. În rest, bucurie mare la Teremia Mare, echipa gazdă reuşind să ajungă la 0 puncte, iar primarul Cosmin Sântean a înscris spectaculos dintr-o lovitură… de pedeapsă.

CSM Lugoj – Vulturii Pădureni (Lugoj) 0-3 (Dragan, Costescu, Bărbulescu)

Echipa din Lugoj are reale probleme când vine vorba despre jocurile susţinute pe teren propriu. Echipa lui Arpad Laczko a pierdut din nou, de această dată în faţa vecinilor de la Vulturii Pădureni. Cu mai mare atenţie, CSM Lugoj ar fi putut ocupa un loc mult mai bun în Liga a IV-a după 17 etape, mai ales că lotul cuprinde jucători foarte valoroşi pentru acest nivel.

FC Deta – CF „Marcel Băban” Jimbolia 4-2 (Cosur, Roşca 11m, Chiu, Marcu / Chirtucea, Cănuci)

Derby-ul suferinţei a avut loc la Deta, unde echipa gazdă a câştigat trei puncte extrem de preţioase. La fel ca şi în celelalte partide, echipa din Jimbolia s-a mişcat destul de bine în prima parte a jocului, după care a căzut inexplicabil, făcându-le astfel viaţa mai uşoară atacanţilor de la FC Deta.

Real Dragşina – Poli 2002 Timişoara 2-1  (Tănase, Anghel / Magdaş)

Real învinge din nou pe Poli. S-a întâmplat acum 19 ani în cupele europene, dar s-a întâmplat şi în ultima etapă a Ligii a IV-a. Numai că, de această dată, s-au întâlnit Real Dragşina şi Poli 2002 Timişoara. Adrian Stoicov a fost extrem de afectat la finalul jocului. „Pentru şapte sau opt jucători de la Poli 2002 Timişoara vor veni vremuri grele. Voi discuta cu domnul preşedinte Gheorghe Chivorchian în vederea renunţării la colaborarea cu unii dintre jucătorii cu care am abordat acest tur de campionat”, a spus Stoicov.

Golgheteri: Puşcaşu (Timişul Şag) – 18 goluri; Bota (Juventus Pişchia) şi L. Stoica (CSM Lugoj) – 17 goluri; Şadi Abu-Lebda (FC Chişoda) – 15 goluri

CLASAMENT

1 Flacăra Făget 17 12 5 0 48 – 9 41 +17
2 Juventus Pişchia 17 11 5 1 48 – 12 38 +11
3 Timişul Şag 17 12 2 3 44 – 25 38 +14
4 Spartak Gottlob 17 11 2 4 37 – 23 35 +8
5 Poli 2002 Timişoara 17 11 1 5 40 – 21 34 +7
6 CS Dumbrăviţa 17 9 6 2 29 – 14 33 +9
7 Pobeda Dudeştii Vechi 17 9 3 5 41 – 20 30 +3
8 FC Chişoda 17 9 2 5 42 – 20 29 +5
9 . CSM Lugoj 17 8 3 6 47 – 28 27 +3
10 Unirea Cerneteaz 17 8 1 8 33 – 45 25 +1
11 Vulturii Pădureni 17 7 2 8 29 – 37 23 -4
12 AS Peciu Nou 17 4 5 8 27 – 36 17 -10
13 FC Deta 17 5 0 12 29– 42 15 -9
14 Marcel Băban Jimbolia 17 4 1 12 15 – 38 13 -14
15 Auto Timişoara 17 3 2 12 20 – 41 11 -13
16 Real Dragşina 17 3 1 12 17 – 64 10 -14
17 Informatica Timişoara 17 1 0 16 16 – 55 3 -24
18 Viitorul Sânandrei 17 4 1 12 25 – 58 0 -24

Viitorul Sânandrei a fost depunctată cu 13 puncte

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.