Cinci tineri au crezut că au dat lovitura, după ce au furat bunuri aflate în 11 mașini parcare în curtea unui service auto. Au fost însă prinși rapid de polițiștii de la Secția 3. Unul dintre hoți are numai 15 ani!
Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au săltat cinci tineri bănuiţi că ar fi sustras, într-o singură noapte, diverse lucruri din 11 autoturisme parcate în curtea unui service auto. Prejudiciul este estimat la aproape 9.000 de euro. Hoții au vârste cuprinse între 15 și 24 ani. În noaptea de 10 spre 11 ianuarie, ei ar fi furat din mașinile lăsate la un service zece acumulatori auto, trei radiocasetofoane, un redresor şi mai multe cabluri de alimentare. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook