Ca să poată cumpăra tramvaie noi pe bani europeni, RATT se va transforma în societate comercială. Când se va întâmpla asta nu se știe, dar primarul Nicolae Robu anunță că e singura soluție pentru ca timișorenii să circule cu tramvaie noi-nouțe, nu doar cu unele reabilitate. Oricum, gratuitățile vor fi păstrate.
RATT nu va mai fi multă vreme regie autonomă, ci se va transforma în societate comercială, cu acționat unic Consiliul Local Timișoara. „RATT trebuie să devină societate comercială, pentru a accesa fonduri europene. Nu poți obține bani europeni cu o structură de tip regie și acesta este motivul pentru care s-a decis transformarea acestei organizații din regie în societate comercială”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, unul dintre obiective este cumpărarea de tramvaie noi, cu bani de la UE. „Vom vedea câți bani sunt puși la dispoziție, să vedem câți putem dedica pentru tramvaie, pentru că nu putem să folosim toată suma pentru tramvaie”, susține edilul. Oricum, liniile de finanțare pe exercițiul financiar 2014-2020 nu sunt deschise în totalitate. Robu mai spune că, deși RATT va deveni societate comercială, vor fi păstrate gratuitățile care sunt acordate în prezent timișorenilor. „În actul constitutiv, în toate documentele pe baza cărora va funcționa societatea vor fi stipulate toate aceste lucruri pe care le decide CL. Nu se va schimba nimic în modul în care noua structură va relaționa cu cetățenii. Câtă vreme voi fi primar, toți cei care beneficiază la ora actuală de gratuități să fie liniștiți, vor beneficia în continuare de ele”, afirmă primarul, care mai trebuie să aibă, în acest demers, și sprijinul consiliului local. Până să cumpere tramvaie noi, RATT așteaptă să ajungă, la Timișoara, încă două garnituri modernizate. „O să continuăm oricum modernizările, suntem foarte mulțumiți de ce rezultă în urma reabilitărilor tramvaielor. Până în iunie vor veni două tramvaie, sunt în lucru, nu sunt gata, dar așa mi s-a spus, că două vor fi gata până în iunie”, mai spune Robu. În prezent sunt în lucru, la Pașcani și Arad, 12 tramvaie. Primăria are un contract cu asocierea Electroputere VFU Pașcani – Astra Vagoane Călători Arad, pentru reabilitarea a 30 de tramvaie, pe mai multe contracte subsecvente. Până acum, la Timișoara au ajuns două, denumite „Armonia”.
Comentarii prin facebook