Cine e mai rapid câştigă! CNAIR ar fi executat garanţia pe Lugoj – Deva, chiar înaintea sentinţei care suspenda executarea

Situaţia lotului 3 din autostrada Lugoj – Deva tinde să devină una ridicolă. După ce contractul de construcţie între asocierea condusă de cei de la Comsa şi Compania de Drumuri a fost reziliat când stadiul ajunsese la 99%, iar constructorul cerea recepţia lucrării, spaniolii au obţinut în instanţă suspendarea executării garanţiei băneşti depusă pentru lucrare. Dar, se pare că cei de la CNAIR au fost mai rapizi şi chiar înainte de emiterea sentinţei au tras banii respectivi!

Bătaie de joc, numele tău este CNAIR. Capcană la ieșirea de pe lotul 4 Lugoj – Deva

Autostrada Lugoj – Deva, lot 3

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, în calitate de beneficiar al lucrării de pe lotul 3, ar fi executat garanţia chiar înainte de emiterea unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti care suspenda această executare.

Conform Economica.net, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR a anunţat că executarea garanţiei s-ar fi făcut vineri dimineaţa.

În aceiași zi, Curtea de Apel Bucureşti a dat o sentinţă favorabilă celor de la Comsa, după ce aceştia solicitaseră suspendarea executării garanţiei până la finalizarea disputei dintre cele două părţi, judecată într-un caz al Tribunalului de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIR.

Probabil aşteptându-se la o asemenea sentinţă, cei de la CNAIR se pare că au fost mai iuţi şi au tras repede banii aferenţi garanţiei.

Mai mult, conform aceleiași surse, cei de la CNAIR au anunţat că o parte din autostrada respectivă s-ar fi surpat! Ceea ce ar fi grav, având în vedere că acesta nu se află sub trafic. În plus, mai spun cei de la companie, spaniolii ar fi folosit pâmânt vegetal la realizarea terasamentelor, şi nu materialele necesare unei astfel de lucrări. Interesant este că toate acestea apar după reziliere, înainte nu au fost efectuate teste, ci ele se fac doar ulterior. Cert este că acum nici măcar nu mai putem vorbi despre deschiderea acestui lot până la finalul lunii în curs, în ciuda promisiunilor mai multor oficiali. Nu e exclus să asistăm chiar la spargeri ale autostrăzii în căutarea acelui pământ vegetal.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației

În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Sistemul medical timișorean va beneficia, în următoarea perioadă, de trei noi inițiative finanțate prin fonduri europene, are vor ajuta la oferirea, prin intermediul Spitalului Județean Timișoara de servicii mai bune de sănătate pentru pacienți. Cel mai important dintre cele trei proiecte se referă la dezvoltarea secției ATI de la unitatea medicală amintită, este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod. Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce nu funcționează România
Patinoarul Ice Town s-a deschis în parcul Iulius Gardens pentru toți pasionații de patinaj. Adulții și copiii sunt așteptați să se bucure de magia iernii și să redescopere bucuria de a pluti pe gheață. Amplasat în zona Family Plaza din Iulius Gardens, patinoarul vă invită să descoperiţi o experiență aparte, care va transforma fiecare serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ICE Town, patinoarul din parcul Iulius Gardens s-a deschis într-un decor magnific
O a doua clădire administrată de Consiliul Județean Timiș are, de marți, iluminat festiv pe fațadă. După Palatul Baroc, din Piața Unirii, și Palatul Administrativ, care este și sediul administrației județene e decorat pentru perioada sărbătorilor, în aceiași temă. CJ Timiș așteaptă, așa cum e în fiecare an, numeroși colindători. ”Clădirea Consiliului Județean Timiș a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Palatului Administrativ este acum luminată fesitiv, pentru sărbătorile de iarnă/VIDEO
La doar câteva ore de la momentul în care Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului pe care compania de salubritate Polaris M Holding îl avea în Timiș pentru operarea stațiilor de transfer de la Deta, Jimbolia și Făget, respectiv la centrul de selectare a deșeurilor Timișoara, compania răspunde acuzațiilor și spune că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Polaris M Holding răspunde după rezilierea contractului pentru activitatea din Timiș
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.