Analogie marca Viorel Coifan. Consilierul liberal clasifică proiectele europene după jocurile din copilărie. Proiectele Pinocchio sunt cele în care autorităţile mint şi nu se concretizează nimic, iar în proiectele Piticot se stagnează timp de un an şi urmează întoarcerea la paşii iniţiali, fără a fi accesat vreun ban din fondurile structurale.
„Piticot este un joc pe care îl savuram în copilărie. Plimbam un pitic cu săniuţa până aproape de sfârşit şi, întotdeauna, înainte de a ajunge acolo, dacă dădeai cu zarul, puteai să cazi în groapa cu lei, după care trebuia să te întorci cinci sau şase poziţii. Cu alte cuvinte, strategia Piticot înseamnă că nu ai un parcurs previzibil până la final, pentru că întotdeauna apar obstacole care te întorc”, afirmă Viorel Coifan. Acesta spune că asemănarea cu problema fondurilor structurale din Timiş este izbitoare, întrucât proiectele stau un an în faza de evaluare, după care solicitanţii au la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a-şi corecta greşelile. Timpul fiind prea scurt, ei revin la faza iniţială. „Nu suntem pregătiţi pentru accesarea fondurilor structurale. Noi nu suntem obişnuiţi cu o anumită rigurozitate care există la Uniunea Europeană. Plus că în bugetul local trebuie prevăzută suma de cofinanţare, care rămâne blocată. Tu afli după un an că proiectul nu a fost aprobat şi ai rămas cu banii neconsumaţi. În 2013 se termină asistenţa pe care o acordă UE şi vom ajunge ruda săracă, care stăm la masă undeva într-un colţ”, spune consilierul liberal. Coifan a declarat, de asemenea, că mai mulţi primari timişeni s-au retras din cursa pentru accesarea fondurilor structurale, întrucât au fost depăşiţi de situaţie.
Comentarii prin facebook