Iancu isi bate joc de copiii Timisoarei si antrenorii lor

Poli Timişoara a obţinut, în ultimii ani, cele mai bune rezultate la nivelul copiilor şi juniorilor. Antrenorii din cadrul Centrului de Copii şi Juniori ai Politehnicii au făcut adevărate minuni la grupele lor, reuşind să se impună, la nivel naţional, în faţa unor centre tradiţionale. Ei nu au văzut niciun ban în ultima jumătate de an.

Generaţia 1992, pregătită de Robert Fruşa, a avut cele mai importante rezultate. Anul trecut, echipa pregătită de Fruşa reuşea să câştige titlul naţional de juniori A. În 2010, băieţii lui Fruşa s-au lăudat cu aceeaşi performanţă, dar la juniori B. Dăruială, Fuchs, Iordache, Velici sau Szalkai sunt doar câţiva dintre tinerii care au terminat junioratul la această generaţie de excepţie. Cu toţii reprezintă viitorul lui Poli.

La vremea respectivă, conducerea clubului timişorean promitea că antrenorii şi juniorii vor fi recompensaţi. Evident, au fost doar vorbe aruncate în vânt, pentru că, la un an de la câştigarea titlului, foştii juniori şi antrenorii aşteaptă încă prima primisă de conducerea lui Poli.

O primă aşteaptă şi generaţia 1993, pregătită de Cristi Contescu. Tot cu un an în urmă, deşi au jucat în faţa unor fotbaliști mai mari, puştii lui Contescu s-au calificat în semifinalele turneului de juniori A, reuşind să încheie pe locul 3, fiind foarte aproape de o finală istorică cu colegii mai mari.

La nivel salarial, antrenorii din cadrul Centrului de Copii şi Juniori nu au mai văzut vreun leu de mai bine de jumătate de an.

Investiţiile în centrul de copii şi juniori al Politehnicii au fost extrem de reduse. Foarte rar, unele grupe au mai primit din parte clubului câte un rând de echipament. În rest, cheltuielile au fost suportate de părinţii copiilor. Toate acestea, în condiţiile în care Marian Iancu a încasat 12 milioane de euro din partea CJT şi CLT, bani publici de care nu s-au bucurat în niciun fel copiii Timişoarei şi antrenorii lor. Iancu nu va ţine cont de acest aspect şi, mai mult ca sigur, îşi va aroga drepturi asupra celor mai importanţi juniori crescuţi la Poli, chiar dacă nu a investit deloc în ei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

bobo a spus: (mai 30th, 2012 at 21:46 )

asa e. Iancu va vinde toti juniorii nostri talentati la Dinamo, dusmanul nostru traditional….si daca vom ajunge in divizia D ar fi bine fara Iancu…cum a putut acest jegos grasan sa declare ca fotbalul timisorean e mort?

@sabin cara a spus: (mai 31st, 2012 at 12:11 )

Sa ne spuna Sabin Cara cine este reprezentativ pentru timisoara! sa ne de-a el o solutie pentru poli! daca ne spune ca tre’ so’ luam de la zero sa ne si explice cum si cu cine cu ce oameni cu ce bani ! este imposibil sa nu aiba Sabin Cara o viziune, o solutie de viitor din moment ce a scris zeci si sute de articole in care efectiv “injura actuala conducere a clubului”! este IMPOSIBIL ca dupa ca a scris sute de articole in care injura actualul patronat sa nu fie instare sa ne dea o solutie, macar un nume , un inlocuitor, o alternativa la iancu!.. il rugam pe Sabin Cara sa nu ne mai tina cu sufletul la gura si sa ne lumineze, sa ne dea solutie si noua muritorilor de rand! Sunt comvins ca ne va da solutia! Asteptam …… Sabine asteptam solutia! … lumineazane!

@sabin cara a spus: (mai 31st, 2012 at 12:14 )

Sabine la fiecare articol cu tenta pe care il scrii iti vom cere SOLUTIA! de ce nu te iei si de marii banateni care nu fac NIMIC si nu investesc un leu la poli?! Vrem soluitie sabine!

verisorul lui sabin cara a spus: (mai 31st, 2012 at 12:35 )

pana sa ofere cineva solutia, sunt unii timisoreni, majoritatea lor, care doresc sa stie ce s-a intamplat cu banii publici varsati in clubul asta. solutiile sa le gaseasca cei responsabili

@verisoru a spus: (mai 31st, 2012 at 13:55 )

sa nu mai fie auditurile secrete! nu iancu a cerut sa fie secret! tot marii banateni si-au dorit asta! acei mari banateni care nu fac nimic pt poli!

bissi a spus: (mai 31st, 2012 at 19:44 )

Pacat de fotbalul di TM,pacat de copii talentatzi din TM.Asta este situatzia actuala.Nu putem sa facem nimic din pacate.Cu sigurantza va veni si timpul cind vom fi din nou in Liga 1 si alaturi de CFR Cluj sa dominam fotbalul din Romania.Sa nu mai auzim de ,,MITICI,,,de MOLDOVENI…de un fotbal de kkt si necurat .Hai Timisoara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ

Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Locuitorii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt invitaţi să participe, în data de 13 aprilie, la o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor: Vânătoarea de Ouă de Paște. Evenimentul va include o serie de activități recreative și interactive, precum vânătoarea de ouă, concursuri și trasee cu obstacole, jocuri și interacțiuni cu mascota iepuraș, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.