Garboni ii scrie prietenului lui, Adrian

Ioan Coriolan Gârboni, candidatul la Primăria Timișoara care și-a anunțat, marți, sprijinul pentru Nicolae Robu, îi bate obrazul unui alt contracandidat. Destinatarul epistolei semnate de directorul filarmonicii: nimeni altul decât Adrian Romiță Orza.

Ioan Coriolan Gârboni a avut o zi de marți foarte agitată. După ce a produs stupefacție printre politicienii locali, anunțându-și deschis sprijinul pentru candidatul USL, Nicolae Robu, directorul filarmonicii și-a găsit timp să scrie și o epistolă foarte direct către Adrian Orza. Pe care îl numește „prieten”.

„Nu mă așteptam ca domnul Adrian Orza să mă atace, după ce mi-a cerut sprijinul în repetate rânduri, prin reprezentanții unor diverse grupuri de interese care îl susțin din spate. Eu nu l-am atacat și nu am vorbit niciodată despre aceste lucruri, decența și educația mea nu îmi permit să atac pe nimeni.

Vreau să îi amintesc lui Adrian Orza că prietenia este una, iar responsabilitatea este alta. Iar alegerea mea ține de responsabilitatea pe care o am față de Timișoara și față de electoratul meu.

Alegerea mea de a-l susține pe domnul Robu este una pur rațională și se bazează pe nenumăratele dezbateri în care am fost împreună cu toți candidații pentru Primăria Timișoarei. Din nefericire pentru tine, Adrian, programul electoral pe care l-ai propus este o continuare a incompetenței demonstrată în 16 ani de Gheorghe Ciuhandu și nu oferă nicio garanție electoratului și mândriei bănățene.

Adrian, candidatura ta la Primărie prefigurează continuarea rupturii dintre Timișoara și dezvoltarea României, prin lipsa unei corelări între politicile europene și naționale de dezvoltare și demersul administrativ local.

Iar în privința declarației tale, cum că eu aș fi o marionetă, nu pot decât să fiu revoltat că de cât timp tu ești viceprimar, iar domnul Ciuhandu primar, deși toată Timișoara se plânge de corupția din Primărie, nu ai avut niciodată puterea sau determinarea de a-i da afară pe secretarul Ioan Cojocari și clica lui. Din situația aceasta este evident pentru toată lumea că și tu și domnul Ciuhandu faceți parte și protejați criminalitatea organizată.

Electoratul nu este o masă amorfă pe care o poate negocia un candidat, fie el Gârboni sau Orza. Electoratul are suflet și rațiune. Și mai ales, întotdeauna, alege înspre bine lui și al comunității din care face parte.

Dragă Adrian, îți doresc mult succes în viață”, scrie Gârboni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

ALin a spus: (iunie 5th, 2012 at 21:45 )

Avand discurs si obiective similarea mi se pare si normal ca garboni sa vrea sa faca echipa cu Robu!

simplu observator a spus: (iunie 5th, 2012 at 22:24 )

Mesajul a mai fost postat si pe alt ziar local,pentru ca am fost martorul unui eveniment relevant din campania actuala.
Joi seara,dupa ce Crin Antonescu l-a vizitat acasa pe Nicolae Robu,pentru a-i creste astfel procentele la alegeri,a intrat pentru a lua cina la Hotel Timisoara,impreuna cu staff-ul PNL local.
Nimic neobisnuit pana aiaci.Daaar,Hotel Timisoara e proprietatea fratilor Cristescu.Alaturi de Crin am vazut-o pe dna Lia Epure,apropiata celor doi frati si infocata sustinatoare a lui Robu.
Stim ca nimic nu e intamplator,mai ales in campanie.
Nu am uitat cate spatii si terenuri au acaparat fratii Cristescu,dar se va mai gasi cate ceva de luat cu japca…
Oare viitorul nu va arata asa? ROBU=FRATII CRISTESCU=TIMISOARA?

timisorean a spus: (iunie 6th, 2012 at 09:39 )

@simplu observator, ai perfecta dreptate, doar ca si ce spune Garboni se sustine 100% ! Din pacate, cu Orza primar , ar continua tiganeala,la propriu si la figurat, care s-a instaurat in acesti 16 ani in ptimaria Timisoara ! Nu am nici un pic de consideratie fata de Robu, dar poate macar va schimba ceva, ceva, in primarier !

Iulia a spus: (iunie 6th, 2012 at 11:14 )

Si in fond fratii Cristscu nu sunt fii Timisoarei? Si de ce sunt atat de blamati? Ca au curatit ruine si au facut lacasuri noi si moderne? Ca au creat locuri de munca? ca totuisi din pozitia lor ajuta mult la prosperitatea orasului si a regiunii? Hai sa fim seriosi. Au facut toate acestea si cand erau la „domnie” „domni” ce si-au lipit fundurile de scaune timp de 16 ani? Credeti ca pe ei nu i-a ajutat fraii Cristescu? Si ce folos? Atunci de ce nu ar vota si dansii o noua schimbare in speranta de mai bine, cum de altfel s-au hotarait s-o faca si alti multi timisoreni si banateni, care s-au saturat de de vechi „stapani”? Sper „simplule observator” sa devii(daca nu cumva chiar esti, ca sincer imi faci o buna impresie)un lucid si sincer constatator si sa participi la vot. Succes echipei si sustinatorilor Domnului Robu.

@iulia a spus: (iunie 6th, 2012 at 11:47 )

draga, esti patetica. i-ai tu acasa la tine pe fratii cristescu si lasa-ne pe noi in pace. lucrezi la ei? ca altfel nu inteleg abordarea asta extrem de stupida vecina cu nesimtirea.

jiji a spus: (iunie 6th, 2012 at 15:28 )

Garboni,dintr-un candidat respectat si dintr-un om cu coloana vertebrala,asa cum il credeam majoritatea care am mai trecut din cand in cand pe la opera s-a facut de ras.cum e posibil ca un candidat inca aflat teoretic in cursa,sa sustina un contracandidat(teoretic).ma scuzati dar pute a blat de la o (filarmonica)posta

nicu a spus: (iunie 6th, 2012 at 16:01 )

Orza e un zero barat. In afara de mers la cluburi scris pe bloguri in timpul serviciului si participand la meciurile lui poli, din spatele termopanelor, nu sa evidentiat cu nimic in 12 ani de zile.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara

Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 4 iunie, între orele 8:00-20:00, în localitățile Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și în Zona Aeroport din Timișoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Echipele firmei de construcții a municipalității continuă reparațiile capitale efectuate pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, pe Liviu Rebreanu. În acest moment se intervine pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers dinspre Calea Șagului către Spitalul Județean. Primăria mai anunță că în acest sezon se va apuca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 4 iunie, între orele 8:00-20:00, în localitățile Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și în Zona Aeroport din Timișoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Un copil de 16 ani a fost ucis într-un accident de circulație în Dumbrăvița. El se întoarcea acasă și nu avea trotuar astfel că a folosit marginea drumului. Pe o șosea slab luminată, o mașină a intrat cu viteză în el. Adolescentul avea să moară câteva ore mai târziu la spital. Comunitatea din Dumbrăvița este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026 sunt marcate public printr-un eveniment organizat duminică, 7 iunie, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Cu această ocazie vor fi premiați studenții care au participat la ediția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își onorează premianții
Piața imobiliară timișoreană va beneficia de o nouă investiție în valoare de aproape o sută de milioane de euro, odată cu lansarea proiectului The Idol. Aceasta este a doua fază a proiectului fanion XCity Towers, un demers ambițios care extinde cartierul nou construit în zona Bucovinei din Timișoara. Faza a doua a proiectului amintit va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se lansează un nou proiect imobiliar în valoare de o sută de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.