Timișorenii sar în sprijinul lui Horia Roman Patapievici și al Institutului Cultural Român. Aceia care vor să susțină cauza culturii românești în străinătate, sunt invitați, joi, să poarte papion și să participe la un protest silențios, în centrul orașului.
Generatia Facebook a dat rateuri la proba de calculatoare
Probele care nu contează, aşa cum sunt supranumite cele de competenţe, au creat probleme în Timiş. La proba de competenţe digitale, 12 elevi au fost atât de slabi încât nu au reuşit să obţină un calificativ.
Afacerile lui Paisie Lugojanul fac valuri la Patriarhie
Scandalul furtului de bani europeni, prin intermediul unor banale „donaţii” coordonat de Paisie Lugojanul, a ajuns, în sfârșit, şi la urechile Preafericitului Daniel. Acesta a fost informat că mai multe posturi de televiziune şi publicaţii au dat în vileag ultima afacere marca Paisie și l-ar fi luat la întrebări pe acesta.
Marius Baciu lasa Flacara Faget. Il va inlocui Velcea?
Aventura lui Marius Baciu la Flacăra Făget s-a încheiat. Cel care a salvat Flacăra Făget de la retrogradarea din Liga a III-a a ales FC Vaslui, una din echipele cu pretenţii din România, unde va fi antrenor secund.
Bojin nu exclude surprizele la primarie si CJ
Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş se întruneşte miercuri, de la ora 17. La finalul şedinţei, la care vor participa toţi primarii PSD, s-ar putea şti cine va fi, din partea PSD, viceprimarul Timişoarei şi vicepreşedintele de la CJ Timiş.
Trei hoate de bijuterii, prinse dupa trei zile de cautari / VIDEO
Trei tinere care au furat bijuterii în valoare de 10.000 de euro au fost prinse de poliţişti după trei zile de căutări. Doar una dintre ele are 18 ani, celelalte două fiind minore.
Gheorghe Moldovan isi asteapta numirea la sefia IPJ Timis
Vântul schimbărilor bate tot mai tare în Timișoara, rând pe rând șefi de instituții numiți în perioada guvernării PD-L fiind nevoiți să-și părăsească posturile. Foarte probabil, până la finalul acestei săptămâni se va face schimbarea și la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Dupa Ostaficiuc, inca o retragere de pe lista alesilor judeteni PD-L
Medicul de familie Geta Rus (44 ani) a aflat de la www.debanat.ro că va face parte din noul plen al Consiliului Judeţean Timiş. Aparent fără şanse de a prinde o poziţie eligibilă, fiind doar pe locul 13 pe lista PD-L pentru CJ Timiş, Geta Rus este împinsă în faţă de retragerea lui Daniel Preunca din funcţia de consilier judeţean.
Primul cod galben de canicula din acest an
Meteorologii au emis, marți dimineață, prima avertizare de tip cod galben de caniculă din 2012. Aceasta este valabilă de miercuri până vineri și vizează întreaga țară.
Patimile lui Velcea, fara Ostaficiuc si Chivorchian
Valentin Velcea trăieşte cele mai dificile clipe de când este antrenor. După ce a promovat din punct de vedere sportiv cu Poli Timişoara în primul eşalon, Velcea a rămas şomer.
„Timisoara Gospel Project” a stabilit un nou record
La ediția a opta, „Timișoara Gospel Project” a reușit să adune, numai din donații, o sumă impresionantă, destinată Centrului de Îngrijire Paliativă „Casa Milostivirii Divine”. Pentru că proiectul a căpătat o amploare deosebită, din acest an, organizarea lui a intrat într-o nouă fază.
Gargara, nu administratie
Gheorghe Ciuhandu a plecat din primărie cu un gust amar. După cum a declarat la ultima conferință de presă, de abia aștepta momentul să părăsească această „cloacă” politică. Până acum ceva vreme, scena politică de care vorbea fostul edil țărănist nu era chiar așa de stătută, ba chiar dădea senzația unei atmosfere plăcute.
„Sarbatoarea muzicii” in ritmuri pop, la Timisoara
„Fête de la musique” / „Sărbătoarea muzicii” nu este un festival ca toate celelalte. În ultimele trei decenii a făcut înconjurul lumii, fiind organizat în peste 100 de oraşe de pe toate continentele. Joi și vineri, evenimentul va fi marcat, din nou, și la Timișoara.
Restrictii de viteza si intarzieri la CFR
Reprezentanții CFR anunță că, din cauza caniculei, circulaţia trenurilor la nivel naţional se va desfăşura cu restricţii de viteză, trenurile urmând să înregistreze întârzieri în trafic de 40 – 60 de minute/tren.
Concurs pe posturi, la primarie
Primăria Timişoara organizează un concurs pentru ocuparea unui post de consilier superior la Serviciul Achiziții Publice și a unui post de consilier asistent la Biroul Dezvoltare Urbană, ambele pe perioadă determinată.
Se dau banii pentru alegeri
Direcția Economică a Primăriei Timișoara anunță că face, în aceste zile, plata indemnizațiilor acordate personalului cu atribuții privind desfășurarea alegerilor locale.
Concurs de viteza in coasta, pe soseaua Resita – Carasova
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunță restricții de circulație pe șoseaua Reșița – Carașova. Acestea nu sunt cauzate de executarea unor lucrări, ci au ca scop asigurarea condițiilor perfecte de concurs pentru piloții de raliu.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunță, marți, întreruperi de energie electrică după următorul program: Timişoara – str.Lidia (p), Bd. C-tin Brâncoveanu (p), str. Panselelor (p), orele 9 – 15; Giarmata (p), Sânnicolau Mare (str. Miron Costin), orele 9 – 15; Gătaia (p), Ciacova (SC Agro-Benvenatti SRL, orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 19.