Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, sunt astăzi la Timişoara. Cei doi participă la o întâlnire cu europarlamentari din Germania, Olanda, Franţa, Germania şi România.
Întâlnirea a fost moderată de Agenţia Regională pentru Dezvoltare Vest şi a avut ca temă cele mai importante proiecte accesate, la Timişoara, prin fonduri structurale. Elena Udrea susţine că una dintre problemele din cauza cărora România nu absoarbe îndeajuns de multe fonduri este reprezentată de contestaţiile la licitaţii. „România are un nivel redus în cuantumul sumelor la nivel european, din cauza unei practici greşite a firmelor care contestă orice licitaţie, pentru a şicana autoritatea contractantă. Sunt societăţi comerciale care participă la licitaţii doar pentru a întârzia proiectele”, a declarat Udrea. Ministrul Turismului a vorbit şi despre absorbţia fondurilor pentru programele de integrare şi de infrastructură socială a zonelor cu populaţie majoritar romă. „Principala noastră problemă sunt constrângerilor bugetare actuale. Avem un program naţional de finanţare, dar sperăm să accesăm şi fonduri europene pe această problemă”, a spus Elena Udrea.
Comentarii prin facebook