Ce-au fost si ce-au ajuns: Eroi n-au fost, eroi sunt inca

Au trecut sărbătorile, românul mai meditează puţin şi apoi se apucă de treabă, că vine un an mai bun şi se grăbeşte să-l apuce de mânere cu amândouă mâinile. Nici nu ştii ce-ţi rezervă viitorul imediat, dar pui puţină speranţă, că tot n-ai ce face, în ce spun meşterii statului, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, care au transmis de la Predeal că greul a trecut şi urmează alt greu, unul ceva mai domol, presărat cu bunăstare. Oamenii ăştia şi-au schimbat lor destinul, ni l-au schimbat şi nouă, unora  în rău, altora în bine. Cum e să fii primar de Bucureşti, să te apuce plânsul la televizor şi-apoi să ajungi mare preşedinte de oşti şi modernizator al României? Altul: Emil Boc a fost înscăunat în vremuri călduţe premier pentru că este un om docil care oferă formidabila şansă fostului primar de Bucureşti să fie şi preşedinte, şi premier deodată. De nu venea criza totul mergea ca până acum. Nici bine, nici prost, dar după formula „boală lungă, moarte sigură”. Angajări la stat pe ochii frumoşi ai clientelei politice, căcălau comenzi pentru partid, nu ca acum, ci mai vârtos, cu pomeni electorale nemaipomenite, delir, nu glumă. Of, ce vremuri puteau fi! Şi ce-a ajuns el, premierul, aţi văzut? Un amărât de Leszek Balcerowicz al României, un arhitect al terapiei de şoc de pe Dâmboviţa, omul care încasează şi meritat, şi nemeritat toate înjurăturile din popor şi chiar şi din partid pentru că, odată intrat în hora crizei, doar FMI şi Băsescu îi mai pot opri lucrarea. Pentru unii, Boc este omul dezastru, care a sărăcit România, pentru alţii, tot mai puţini, e adevărat, premierul este chirurgul de ocazie de la care se aşteaptă să taie tumoarea şi nu, din greşeală, vreun rinichi. Pentru mulţi români nu e nimic, ci doar pinguinul din şlagărul ăla de mare impact sindical.

Se aştepta cineva cu ceva vreme în urmă ca Victor Ponta să aibă vreodată altă misiune decât cea de piş-boy pentru Adrian Năstase sau cea de ginere pentru Ilie Sârbu? Ori că Adrian Năstase se va transforma din cel mai alunecos şi periculos politician la începutul anilor 2000 într-un politician aproape simpatic, mare consumator de ironie fină în discursul său de catedră? Sau că V. Hrebenciuc, din ce frână a fost pentru România, să ajungă el aproape regretat de colegul meu Ino? Dar ce dăm noi exemple din astea pretenţioase, când îl avem aici în Timiş pe Claudiu Ţaga, deputatul de Jimbolia cu 1.150 de voturi, de care n-aţi fi auzit vreodată dacă liberalii nu făceau un experiment în care nici ei nu credeau? Şi dacă aţi fi auzit, mare lucru?! Nici nu vă mai aduceaţi aminte că este vorba de acelaşi Ţaga care a plecat zilele trecute din PNL pentru a se manifesta pe alte păşuni politice. Cine s-ar fi gândit, acum zece ani, că junele Alin Popoviciu, partenerul de tenis al politicienilor locali cu pretenţii, îşi ia destinul în dinţi, geanta lui Constantin Ostaficiuc subsuoară, pentru a urca pas cu pas în ierarhia politică, iar acum să-l vedem pe ditamai deputatul cum schimbă pupici dulci cu delicata Elena, răsfăţata politicii româneşti? Şi, dacă o ţine tot aşa, peste alţi şapte ani să preia sceptrul filialei de la cel care-i făcuse onoarea să-i dea geanta s-o care. Sau poate nu.

Ca şi acum 21 de ani, când „nea Nelu” a răpus cu gloanţe cuplul dictatorial, Crăciunul abia trecut a venit însângerat prin gestul electricianului TVR Sobaru, autorul unui salt sinucigaş de la balconul Parlamentului, direct pe băncile opoziţiei liberale. Norocul omului că i-au rămas zile să caute alte soluţii pentru întreţinerea familiei şi a copilului bolnav, dar nu ştiu cum ar fi fost denumit eroul Sobaru dacă ar fi căzut direct pe deputatul Horian Cristian, de exemplu, şi deznodământul ar fi fost tragic. Cât de mică poate fi distanţa de la eticheta de erou la cea de făptuitor de omor din culpă!

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

trafic inchis

Se oprește circulația rutieră în zona Lorena

La solicitarea societății de apă și canal Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în vederea executării lucrărilor la obiectivul de investiție ”CL13: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe strada Lorena....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește circulația rutieră în zona Lorena
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Fritz si Drula

Cătălin Drulă va rămâne deputat de Timiş. Începe competiţia internă pentru listele parlamentare ale USR Timiş

USR Timiş, cea mai importantă organizaţie judeţeană a partidului, a declanşat competiţia internă pentru listele parlamentare, liste care vor fi finalizate până cel târziu pe 21 septembrie. Aproape sigur, primul loc la Senat îi va reveni lui Sorin Şipoş, în timp ce mare favorit pentru prima poziţie la Camera Deputaţilor este Cătălin Drulă, fostul preşedinte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cătălin Drulă va rămâne deputat de Timiş. Începe competiţia internă pentru listele parlamentare ale USR Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica a câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de Beach Handball

Campionatul Național de Beach Handball a avut loc în perioada 2-5 septembrie 2024, la Mamaia, pe plaja „Mano Beach”. CSU Politehnica Timișoara s-a aliniat la start cu o echipă formată din 10 jucători care vor evolua și în sezonul viitor al Diviziei A la handbal masculin, într-o întrecere care crește în anvergură de la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica a câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de Beach Handball
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Prădător sexual, reținut de oamenii legii

Polițiștii Secției 2 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. În fapt, la data 2 septembrie, în jurul orei 08:00, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prădător sexual, reținut de oamenii legii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Piaţa muncii, dinamică dar în schimbare. Se caută specialişti în domeniile apropiate tehnologiei, iar nevoia de educaţie devine esenţială. Analiza UPT

Piața muncii din România, în special în domeniile din aria tehnologiei, trece printr-o transformare rapidă, ceea ce determină tot mai mulți profesioniști să își reevalueze abilitățile și să caute oportunități de recalificare. Într-un mediu în care tehnologiile evoluează constant, chiar și cei care dețin un loc de muncă stabil resimt nevoia de a se adapta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa muncii, dinamică dar în schimbare. Se caută specialişti în domeniile apropiate tehnologiei, iar nevoia de educaţie devine esenţială. Analiza UPT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. În fapt, la data 2 septembrie, în jurul orei 08:00, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prădător sexual, reținut de oamenii legii
USR Timiş, cea mai importantă organizaţie judeţeană a partidului, a declanşat competiţia internă pentru listele parlamentare, liste care vor fi finalizate până cel târziu pe 21 septembrie. Aproape sigur, primul loc la Senat îi va reveni lui Sorin Şipoş, în timp ce mare favorit pentru prima poziţie la Camera Deputaţilor este Cătălin Drulă, fostul preşedinte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cătălin Drulă va rămâne deputat de Timiş. Începe competiţia internă pentru listele parlamentare ale USR Timiş
  În urma publicării imaginilor în mass-media, la scurt timp a fost înregistrat un apel la 112 în care o persoană a furnizat informații cu privire la tâlharul surprins în imagini. Astfel, polițiștii au depistat în localitatea Chișoda un tânăr, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei. În urma probatoriului administrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlharul a fost găsit! Și reținut!
La solicitarea societății de apă și canal Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în vederea executării lucrărilor la obiectivul de investiție ”CL13: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe strada Lorena....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește circulația rutieră în zona Lorena
Weekend-ul acesta Iulius Town sărbătoreşte cinci ani de la inaugurare și, ca în fiecare an, va avea loc o super petrecere, unde toată comunitatea este invitată. Picnic in My Town readuce în Iulius Gardens, Street Food Festival, concerte live susținute de The Motans, Moonlight Breakfast, Mădălina Pavăl Orchestra și alți artiști renumiți, Agenda evenimentului este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Show de stand-up, concerte live susținute de Mădălina Pavăl Orchestra, The Motans, Moonlight Breakfast, la aniversarea Iulius Town din acest weekend
La fel ca în fiecare an, de Sfânta Maria Mică, stațiunea Buziaș este în mare sărbătoare, cu ocazia Rugii Buzieşene. Evenimentele din cadrul rugii încep duminică, 8 septembrie, de la ora 18.00. Primăria şi Consiliul Local Buziaş împreună cu Casa de Cultură Buzia şi Asociaţia Culturală Izvoraşul organizează duminică, 8 septembrie, Ruga Buzieaşeană. Deschiderea va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică, de Sfânta Maria Mică, rugă mare la Buziaş
Proiectul noului stadion al Timișoarei face un nou pas înainte. Primăria a emis autorizația de desființare a celui vechi, acum poate începe efectiv acțiunea de demolare.  Proiectul noului stadion Dan Păltinișanu merge mai departe, astăzi fiind emisă autorizația de desființare a actualei baze sportive. “Au existat în ultimele luni multe voci care au pus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost emisă autorizația de desființare a actualei baze sportive Dan Păltinișanu/Doc.
Top