Cum stau principalele forţe politice din Timiş. O scurtă fotografie a momentului

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

La fel ca în fotbal, unde se spune că pregătirea următorului meci începe imediat după partida terminată, şi în politică se afirmă că, imediat după alegeri, se intră în campania electorală pentru viitorul scrutin. Nu cu mult timp în urmă, după turul II al alegerilor prezidenţiale, s-a terminat un lung an electoral început în vara anului trecut cu alegerile europarlamentare împachetate în aceeaşi zi cu cele locale. A fost o altă încercare PSD-PNL de a-şi face un avantaj prin bulversarea electoratului. Până la finalul anului, cele două partide i-au zăpăcit atât de mult pe români că au avut cele mai slabe rezultate din istorie.

Cum stau însă principalele forţe politice, în acest moment, şi voi pune accent pe Timiş. USR este cel mai important partid din Timiş, dacă ne luăm după rezultatele de la alegerile parlamentare sau chiar prezidenţialele de anul trecut. La fel ca la nivel naţional, şi în Timiş partidul păgubeşte prin faptul că a rămas cantonat în Timişoara şi zona periurbană, având rezultate modeste şi doar doi primari în celelalte zone ale judeţului. La Congresul USR, unde a fost validat preşedinte al partidului, Dominic Fritz a vorbit expres despre această problemă: „Această țară nu există doar la București, Timișoara, Cluj. Mulți trăiesc în zone mici, rurale și uneori simt că viața politică de la București uită de ei. Nu avem voie să fim un partid care uită de România rurală. Vă propun o formă adițională de organizare: USR comunități (…) Eu mi-aș dori să avem un USR rural.”. De la vorbe la fapte este însă o cale destul de lungă, mai ales că partidul nu are un mesaj coerent pentru acest electorat.

Altfel, USR Timiş trebuie să-şi aleagă un nou preşedinte, după ce Fritz a fost ales lider la nivel naţional. În mod normal, trebuia numit un preşedinte interimar, dar cum mandatul lui Fritz în fruntea filialei se termină în septembrie, se aşteaptă alegerile. Cel mai probabil viitorul preşedinte se va alege dintre senatorul Sorin Şipoş şi viceprimarii Timişoarei, Paula Romocean şi Ruben Laţcău, cei mai semnificativi lideri ai filialei, în afara lui Fritz. Şi cum în acelaşi discurs de la congres, Fritz vorbea despre o mult mai mare implicare a femeilor în viaţa politică, cine ştie…

La acea vreme surprinzător, AUR a ocupat locul II pe Timiş la parlamentare. La AUR nu se fac alegeri, nu există preşedinţi de filiale judeţene, ci şefi de cuib. Pardon, coordonatori de organizaţii numiţi direct de George Simion. Aşa că nu au această bătaie de cap a alegerilor interne. Acum coordonator este deputatul Mihai Negoescu, mâine ar putea fi altcineva, depinde de umorile de moment ale lui Simion. Deşi abonat la votul popular, partidului îi lipsesc oamenii, iar acest lucru se vede şi din faptul că în Timiş AUR nu are niciun primar. De asemenea, din trei oameni în Consiliul Local Timişoara, doi (adică 66%) reprezintă acolo interesele fraţilor Cristescu. Iar multe ieşiri ale liderului de grup, Ilie Sîrbu, sunt exact pe linia intereselor celor doi fraţi.

Dacă la nivel naţional se speculează că mulţi edili ai PSD sau PNL se vor îndrepta din oportunism spre AUR, în Timiş este mai greu de crezut acest lucru. Dar nu imposibil. Trebuie spus că, în urmă cu vreo doi ani, vicepreşedintele PNL al CJ Timiş, Alin Popoviciu, tatona terenul aici, aşa cum a făcut-o ulterior, înainte de alegerile locale, şi fostul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica.

Dacă la nivel naţional PSD se confruntă cu destule probleme interne, existând o tot mai mare masă critică împotriva actualei conduceri, în Timiş este linişte. Poate chiar prea multă linişte. Astfel că preşedintele Alfred Simonis a avut timp la dispoziţie să intervină şi în problemele din PNL Timiş şi, marginal, în AUR Timiş. În mod normal, alegeri pentru noua conducere a filialei vor avea loc peste doi ani, astfel că, din acest punct de vedere, iar nu sunt probleme. Performanţele politice ale lui Simonis vor depinde însă mult de ce va livra din poziţia de preşedinte al CJ Timiş. Or, aici una din marile sale promisiuni (noul stadion) e în cumpănă…

Despre PNL Timiş am scris separat, aşa că nu o să insist decât cu o singură chestiune. La ultimele alegeri, PNL s-a clasat abia pe locul IV în Timiş. Ori, cu aproape 20 de ani în urmă, doar PDL, înainte de fuziunea cu vechiul PNL, domina autoritar politica din Timiş. Sunt şi acum multe voci care împart PNL Timiş în foştii PDL-işti şi vechii liberali, ceea ce nu-i cazul sub nicio formă. Or fi mai multe tabere în PNL Timiş, dar în niciun caz delimitarea nu se face pe acest criteriu.

Autor
Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 21st, 2025 at 10:32 )

În concluzie mai toate partidele sunt pregătite să își dea niște autogoluri de zile mari și să bulverseze și mai mult populația. Se pare că nu se vor potoli până nu vor reuși să determine populația să voteze un prorus la președinție, lucru de care am scăpat la mustață în ambele rânduri de alegeri prezidențiale.
Cel mai bine ar fi să aibă loc niște transferuri politice prin care anumite personaje să ajungă acolo unde s-ar regăsi ca mentalitate. Un exemplu ar fi ca înspre hAUR să migreze personaje din alte partide cum ar fi acest Popoviciu care s-ar potrivi de minune acolo, că poate revine Udrea în politică tot în zona aceea.
Simonis trebui să se ocupe de infrastructura din județ pentru că diferența de voturi vine din zonele rurale iar acolo se votează dacă s-a făcut ceva, nu neapărat că se lucrează la stadion. Dacă oamenii locuiesc tot pe străzi neasfaltate sau fără canalizare, puțin le pasă ca în Timișoara va fi stadion sau nu.
Iar despre USR Timiș cu socialista woke Romocean la conducere, asta va fi un risc major că și așa sunt o grămadă de personaje habarniste și dubioase pe acolo. Dacă se vrea succes la nivel local, trebui cooptați oameni locali competenți, nu transferuri de la Bihor, că alea nu prea merg decât datorită conjuncturii realizate cu largul concurs al celorlalte partide.

Radu Nicosevici a spus: (iulie 21st, 2025 at 11:11 )

O fotografie politică corectă, dar cumva statică. Toți stau în poziție de buletin, iar Timișul… lipsește din cadru.
USR domină numeric, dar nu are busolă rurală. Fritz visează un USR al satelor, dar n-are încă harta.
AUR e pe val național, dar fără pământ sub picioare în Timiș. Vot popular, dar zero primari.
PSD doarme cu ochii deschiși, în lipsa concurenței. Iar Simonis pescuiește influență, dar prinde mai mult liniște decât rezultate.
PNL? A căzut pe locul IV. De la baroni, la… amintiri.
Nimeni nu pare să aibă un proiect politic clar pentru județ. Se negociază prezentul, dar nu se organizează viitorul.
Radu Nicosevici & GPT

Nonname a spus: (iulie 21st, 2025 at 11:14 )

Observ ca la usr toți 3 pretendenți sunt niște avenituri iarăși prosperă Timișul cu avenituri ca și până acum vezi pnlisti și pdlei ce au condus județul 20 de ani votați în continuare cu încredere usr și pnl

A. Iorgovan a spus: (iulie 21st, 2025 at 12:08 )

Nu vad la absolut niciunul dintre partide un program electoral la nivel local, iar interesele de grup/gasca si lozincile „doctrinare”, patriotarde, sau mai rau, de atac la contracandidati, nu tin loc de administratie.

george a spus: (iulie 21st, 2025 at 13:17 )

iarasi e mentionat nulitatea absoluta alin nica in articol ? mai bine o mentionati pe primarita cu vino incoace de la otelec decat un incomeptent adminstrativ in sistemul politic romanesc.

Timisorean a spus: (iulie 21st, 2025 at 13:27 )

PNL Timis ii poate multumi pentru situatia actuala vesnicului tanar, vesnicului candidat, vesnicului primar, unicul, ultracinstitul, soarele ce lumineaza orasul, profesordoctorrectorprimarsenatorcandidat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.