USL a sarbatorit in avans victoria, in „curtea” fratilor Cristescu

Veselie mare vineri seara, în parcarea Hotelului Timişoara, unde candidaţii USL la alegerile parlamentare au marcat încheierea campaniei electorale. Au fost lansate nu mai puțin de 500 de lampioane, iar atmosfera a fost una de mare victorie.

Candidații și simpatizanții Uniunii Social-Liberale au sărbătorit, parcă, în avans victoria la alegerile parlamentare de duminică. S-a întâmplat vineri seară, într- o zonă ultracentrală. Locul a fost ales cu atenţie, chiar sub nasul fraţilor Cristescu, susţinători mai mult sau mai puțin pe față ai unora dintre foștii și actualii candidați ai uniunii.

Împreună cu echipele de campanie şi susţinători, Ben-Oni Ardelean, Horia Cristian, Petru Ehegartner, Maria Grapini, Sorin Grindeanu și Ion Răducanu au aprins aproape 500 de lampioane, care au luminat, preţ de minute bune, cerul Timişoarei. A fost o veselie generală, în care toţi cei şase candidaţi ai USL pe colegiile parlamentare din Timişoara păreau câştigătorii detaşaţi cu multe ore înaintea votului.

[nggallery id=1453]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

maria ionescu a spus: (decembrie 8th, 2012 at 15:37 )

Au deschis si sampania ….ca GEOANA!!!! hahahaha

Iulia a spus: (decembrie 8th, 2012 at 15:53 )

Pai se putea sa nu se gaseasca „unu’ ” care sa nu dea cu coltii. Locatia de desfasurare a acestei actiuni din ultima zi de campanie fusese solicitata in p-ta operei, dar nu s-a primit aprobare. Asa ca daca tot vrei sa-ti bagi coltii in koorul fratilor Cristescu, mai intai informeaza-te1 rea mai e ura si invidia unora!. Ne-am bucurat cu totii efectiv de eveniment, nu musai am sarbatorit victoria, pe care de altfel, U.S.L. o merita si daca banatenii cu creier se vor lumina si vor vota maine, s-ar putea sa o si aiba. Prea multi sacali portocalii prin zona asta! Noroc cu oltenii, nemti, sarbi, moldoveni, munteni si chiar ungurii ca altfel …numai gura si pretentiile de frunce:))

maria ionescu a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:08 )

Banatenii au creier si nu vor vota comunistii…..USL-ul nu va castiga in TIMISOARA ORASUL REVOLUTIEI !!!

elena a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:20 )

asa cum au inceput campania electorala cei din Usl au arata ca sunt o echipa, asta a semnificat evenimentul de ieri seara!

alesia a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:22 )

imediat voi interpretati si postanti pdl sar cu „gura” hai sa fim seriosi si sa nu mai comentam aiurea!

andrei popescu a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:25 )

O echipa buna de nimic !!! Afara ninge si sunt depasiti de situatie ……..hai sa mai sarbatorim un pic ,ca la asta ne pricepem cel mai bine !!!!!

alesia a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:44 )

auzi, andrei popescu iesi tu cu lopata si incearca sa dezapezesti s-ar putea sa ramai uimit ca pana ajung la capatul aleei din fata casei sa trebuiasca sa o iei de la capat iara!ideea e sa se lucreze eficient nu mult si prost cum a fost pana acum!

andrei popescu a spus: (decembrie 8th, 2012 at 16:47 )

DA,ai dreptate…..eficient,adica deloc sau doar asa sa dam din gura !!!

:))) a spus: (decembrie 8th, 2012 at 18:02 )

De ce nu au facut azi? Stiau ca va ning si poate nu reusesc sa isi miste masiniile de sute de mii de euro?

@maria ionescu a spus: (decembrie 8th, 2012 at 18:14 )

draga de tine ce confuzii faci! azi comunistii sunt PDL-istii ! e grav daca nu ti-ai dat seama!

Anca Dobre a spus: (decembrie 8th, 2012 at 18:40 )

atunci hai usl!!!usl !!!usl!!! sa vedem unde ajungem ………DOAMNE FERESTE-NE !

lili a spus: (decembrie 8th, 2012 at 20:19 )

niste nespalati care sunt slugile fratilor cristescu. ce a ajuns si timisoara asta! avem politicieni la mana celor doi frati smecheri si, cel mai grav, un primar, care se bate cu casramida-n piept cat de scila e. da e scula, dar in calitatea lui de slugoi.

Rumburak a spus: (decembrie 8th, 2012 at 22:46 )

da, impreuna reusim…. sa deszapezim orasul… munca patriotica… ca aia platiti cu sute de mii de euro nu vor sa isi faca treaba

Georgiana a spus: (decembrie 9th, 2012 at 17:11 )

O manifestare care a produs bucuria trecatorilor. Copilul meu a fost pur si simplu fericit cand a vazut lampioanele. Mi-as mai dori ca acest tip de eveniment sa repete si dupa alegeri. Sunt convinsa ca atunci nu vor mai apre comentarii nejustificat rautaciaose.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.