Șase percheziții au loc, joi dimineață, la mai multe persoane suspectate că fac parte dintr-o rețea de hoți de locuințe. Aceștia au acționat cu precădere în cea de-a doua jumătate a anului trecut.
Hoții dădeau spargeri în locuințele din zonele rezidențiale ale Timișoarei, cu precădere în Dumbrăvița și Moșnița Nouă. În ultima jumătate de an, numărul de spargeri din aceste zone a crescut îngrijorător. Hoții urmăreau casele pe care voiau să le jefuiască, aflau obiceiurile proprietarilor și, în momentul în care intrau, luau cu ei tot ce le cădea în mână, dar preferau banii, bijuteriile și electrocasnicele scumpe, pe care le puteau vinde repede.
Cele șase persoane urmează să fie aduse la audieri, iar prejudiciul urmează să fie calculat. Poliția Timiș a anunțat, în această săptămână, că va înființa un compartiment special care să se ocupe de furturile din locuințele din Timișoara.
Comentarii prin facebook